x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică GALERIE FOTO: Congresul Partidului Social Democrat, în desfășurare

GALERIE FOTO: Congresul Partidului Social Democrat, în desfășurare

29 Iun 2019   •   12:43
GALERIE FOTO: Congresul Partidului Social Democrat, în desfășurare
Sursa foto: Lucian Alecu

Congresul extraordinar al Partidului Social Democrat în care vor fi aleşi preşedintele, preşedintele executiv şi secretarul general ai partidului a început sâmbătă la Sala Palatului.

Printre invitaţi se află şi liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu. Sunt prezenţi aproximativ 4000 de delegaţi.

Congresul a început pe melodia Stand up (for the champions) a trupei Right said fred. Ulterior, artistul Nicolae Voiculeţ a interpretat o melodie la nai pe scena Sălii Palatului. Lucrările au fost deschise de preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Mihai Fifor.

Conform ordinii de zi, preşedintele interimar al PSD, Viorica Dăncilă, va susţine un discurs, vor fi făcute propuneri de modificare a statutului, vor avea loc dezbateri urmate de alegerea organelor de conducere ale partidului: preşedinte, preşedinte executiv şi secretar general al PSD.

Comitetul Executiv Naţional al PSD a validat vineri candidaturile la funcţiile de conducere ale partidului, a stabilit modul de desfăşurare a congresului şi modificările la statut.

Cei patru candidaţi pentru funcţia de preşedinte al PSD validaţi sunt: Viorica Dăncilă, Ecaterina Andronescu, Şerban Nicolae şi Liviu Pleşoianu. Pentru funcţia de preşedinte executiv candidează Daniel Suciu, Daniel Florea şi Sorin Bota. Pentru funcţia de secretar general au rămas în competiţie Mihai Fifor, Codrin Ştefănescu, Gabriel Petrea, Rodica Nassar şi Felix Stroe, după ce Marius Dunca s-a retras.

La congres vor fi alegeri într-un singur tur.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: foto congres psd