x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Geoană: Este un moment în care naţiunile din NATO trebuie să se reunească

Geoană: Este un moment în care naţiunile din NATO trebuie să se reunească

10 Iun 2017   •   16:20
Geoană: Este un moment în care naţiunile din NATO trebuie să se reunească
Sursa foto: Christian Silva/Intact Images

 Preşedintele Institutului Aspen România, Mircea Geoană, a declarat, sâmbătă, că este momentul ca membrii Alianţei Nord-Atlantice să fie uniţi. 

"Există momente în istoria noastră contemporană în care sunt testate elementele noastre fundamentale, lucruri care credem că sunt garanţiile ordinii şi păcii la nivel mondial. Toate acestea sunt însă sub un semn de întrebare foarte mare. Cei doi preşedinţi au spus ieri că am început parteneriatul acum 20 de ani. Preşedintele Trump spunea că mai bine de 20 ani. Nu, a fost pe 11 iulie 1997, deci acum 20 de ani. (...) Cred că este un moment când naţiunile care au venit mai târziu decât Vestul, naţiuni precum România, Polonia sau ţările din Flancul estic, sau membri mai vechi, precum Turcia, sau membri critici ai Alianţei trebuie să se reunească din nou", a afirmat Geoană, la conferinţa "Threats. Resilience. Society", organizată de Institutul Aspen România, în parteneriat cu Divizia de Diplomaţie Publică a NATO. 

El a spus că preşedintele Trump s-a referit, cu ocazia întâlnirii cu preşedintele României, la articolul 5, "acea sintagmă care ţine Alianţa unită". "Dincolo de retorică, astfel de angajamente nici măcar din partea preşedintelui Statelor Unite nu pot fi luate drept garanţii, pentru că lumea este instabilă, se schimbă şi opiniile se schimbă, precum în Regatul Unit, şi există un stres foarte mare, presiuni foarte mari", a subliniat Geoană. 

În opinia sa, ţările mai mari sau mai mici cu economii mai slabe au "ceva deosebit de util" pentru familia de ţări occidentale - "adrenalina şi entuziasmul de a merge mai repede". 

"Vorbesc despre noi toţi, despre ţările noastre, ţările mai mari, mai mici, cu economii mai slabe sau ţări cu guvernanţe mai slabe. Toate aceste ţări au ceva deosebit de util pentru familia de ţări occidentale - avem adrenalina şi entuziasmul de a merge mai repede, avem ceva ce Dudu Ionescu, dragul meu prieten, spune că asta este parte din ADN-ul nostru, este valoarea pe care o aducem noi acestei comunităţi. La fel şi o ţară mică din zona baltică poate fi un exemplu pentru orice Guvern din UE, o ţară mai mare din Europa Centrală poate fi un campion în domeniul bunei vecinătăţi, o ţară medie din sud-estul Europei poate să arate că putem să articulăm o viziune în care şi ţări care nu sunt în UE şi NATO pot să adere la acelaşi valori. Cred cu tărie că putem acţiona ca un motor", a mai spus Geoană.

Sursa: www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: geoană nato