x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Geoană, ministru în cabinetul Ponta?

Geoană, ministru în cabinetul Ponta?

28 Apr 2012   •   07:53
Geoană, ministru în cabinetul Ponta?

Senatorul independent Mircea Geoana, al carui nume este vehiculat pentru un post de ministru in Cabinetul Ponta, ar fi adus cinci voturi la motiunea de cenzura, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din PSD. Conform surselor citate, Mircea Geoana i-ar fi convins pe deputatii Florentin Gust si Catalin Croitoru si pe senatorul Petru Filip sa discute cu PSD in vederea sustinerii motiunii de cenzura.

Tot Geoana ar fi convins-o si pe Oana Mizil sa voteze motiunea de cenzura, potrivit acelorasi surse.

La aceste patru voturi se adauga si votul lui Geoana in favoarea motiunii.

De altfel, in urma sustinerii motiunii de cenzura, vineri seara numele lui Mircea Geoana era vehiculat pentru portofoliul Afacerilor Externe in Cabinetul condus de Victor Ponta.

Florentin Gust a revenit, in aceasta saptamana, in PSD, partid pe listele caruia a candidat, dar intre timp a trecut la PC, apoi a fost independent, iar in martie se inscrisese in PDL.

Deputatul PDL Catalin Croitoru anunta, vineri, in Parlament, ca va vota la motiunea de cenzura, la vedere, pentru ca toata lumea sa stie clar cum a votat si a precizat ca va parasi grupul PDL si va trece la PSD.

Senatorul Petru Filip a anuntat, luni, ca se inscrie in PSD.

Deputatul neafiliat Oana Mizil Niculescu declara, vineri, in Parlament, ca nu a negociat cu absolut nimeni votul sau la motiunea de cenzura, nici cu PSD, nici cu PDL si ca va vota "cu demnitate si cu respect fata de cetateni".

×
Subiecte în articol: geoana ministru guvern ponta