x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Geoană şi Băsescu, candidaţi oficial

Geoană şi Băsescu, candidaţi oficial

22 Oct 2009   •   00:00

Liderul PSD, Mircea Geoană, şi preşedintele Traian Băsescu şi-au depus ieri la BEC candidaturile la Preşedinţie.



Mircea Geoană a venit însoţit de Ion Iliescu, Marian Vanghelie, Liviu Dragnea şi de alţi lideri PSD. De asemenea, preşedintele PSD a avut-o alături pe soţia sa, Mihaela. El a afirmat că îi invită pe românii să se unească în jurul său, precizând că nu îi sunt suficiente voturile negative care vor fi exprimate la adresa lui Traian Băsescu. Geoană i-a mulţumit lui Iliescu pentru sfatul şi sprijinul "ireproşabile" pe care i le-a acordat, el îndemnând la transferul de ştafetă între fostul şef al statului şi persoana sa la Preşedinţia României. Iliescu a ţinut să sublinieze că în momentul depunerii candidaturii lui Geoană a apărut soarele. Întrebat cum se spune în acest moment, dacă în perioada mandatului său era în vogă sloganul "Iliescu apare, soarele răsare", fostul şef de stat a răspuns, râzând: "Se transferă ştafeta spre Geoană, deci iată a apărut... (soarele - n.r.)".

La scurt timp şi-a depus candidatură la BEC şi Traian Băsescu. El a declarat cu acest prilej că "e mai greu acum decât prima dată. Prima dată o faci inconştient, a doua oară o faci conştient. Eşti mult mai responsabil". El a fost însoţit de Theodor Stolojan, Gheorghe Flutur, Emil Boc, Elena Udrea, Anca Boagiu. Băsescu a spus că doreşte ca în cel de-al doilea mandat să ducă la îndeplinire ce nu a reuşit în primul mandat. Preşedintele a mai spus că ar fi fost un gest de laşitate să nu candideze pentru un nou mandat, precizând că, dacă nu ar fi candidat, ar fi lăsat ţara pe mâna majorităţii de la Grivco. Şeful statului a spus că mulţumeşte tuturor celor care îl sprijină. El a ţinut să sublinieze că nu a făcut compromisuri cu Iliescu, Hrebenciuc, Vanghelie şi Vântu şi cu grupurile de interese.

Tot ieri, candidatul PNL la prezidenţiale, Crin Antonescu, şi-a lansat campania de strângere de fonduri de la cetăţeni prin sms-uri, arătându-se convins că va primi sprijinul românilor. Întrebat cum comentează faptul că AEP consideră neregulamentară această formulă de strângere de fonduri, nefiind susţinute prin semnături, Antonescu a spus că liberalii consideră că este un demers legal, dar că sunt gata să discute cu AEP.

×
Subiecte în articol: politic