x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Geoana vrea disciplina in PSD

Geoana vrea disciplina in PSD

de Lavinia Dimancea    |    03 Noi 2005   •   00:00
Geoana vrea disciplina in PSD

Respectarea ierarhiei, disciplina de partid si clarificarea diviziunii muncii la nivelul liderilor. Acestea au fost cuvintele de ordine la intalnirea de ieri a conducerii PSD cu liderii organizatiilor judetene, convocati la Bucuresti. Dupa o perioada in care partidul s-a confruntat cu tensiuni si declaratii contradictorii la nivelul conducerii, presedintele PSD, Mircea Geoana (foto), a iesit ieri cu un mesaj prin care a tinut sa puna la punct situatia din partid. Dupa intalnirea cu liderii judeteni, liderul PSD a declarat ca a venit clipa ca "tensiunea remanenta" de dupa Congres sa fie ingropata si ca este nevoie de "un statut care sa respecte disciplina de partid, ierarhia si nevoia de democratie", problema ce trebuie transata la Consiliul National din decembrie. "Tot ce a existat, discutii in contradictoriu - contestarea actualei conduceri, neclaritatea diviziunii muncii intre actualii lideri, relatiile intre munca departamentelor si munca de partid - vor fi clarificate. Sunt clarificate politic si vom crea mecanisme de reglare, inclusiv prin regulamente interne, pentru a clarifica elementele de suprapunere sau de neconcordanta. Rodajul s-a incheiat, toata lumea s-a obisnuit cu pozitia pe care o are. Si eu cu cea de lider", a spus Geoana, care a precizat ca ieri "s-a reusit incheierea tensiunilor si framan-tarilor" si s-a clarificat chiar si relatia cu Ion Iliescu, prezent la discutii. Referitor la oportunitatea unui Congres extraordinar, liderii judeteni au avut pareri diferite, unii pledand pentru congres la termen, in 2007, altii pentru unul in 2008. O decizie finala va fi luata la Consiliul National.

ANTICIPATE IN 2006. Pe de alta parte, Geoana a anuntat ca PSD ia in calcul declansarea de alegeri anticipate pentru anul viitor, aceasta tema fiind invocata de unii sefi de filiale. Liderul pesedist a spus ca tara are nevoie de un alt Guvern si de o alta majoritate politica, intrucat guvernarea actuala "si-a atins pragul de incompetenta". PSD isi va definitiva pozitia cu privire la anticipate la Consiliul National din decembrie. (Lavinia Dimancea)

×
Subiecte în articol: politic psd