x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Gigi Becali: "Nu îmi declar banii din conturi nici dacă ANI se dă peste cap"

Gigi Becali: "Nu îmi declar banii din conturi nici dacă ANI se dă peste cap"

11 Ian 2013   •   16:59
Gigi Becali: "Nu îmi declar banii din conturi nici dacă ANI se dă peste cap"
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Gigi Becali a declarat vineri că nu îşi va declara banii deţinuţi în conturile bancare nici dacă ANI "se dă peste cap". Proaspătul deputat liberal spune că dacă Agenţia îl va trimite în judecată va declara legea de funcţionare a ANI neconstituţională.

Becali a fost întrebat despre omisiunile din declaraţia de avere completată în luna decembrie, la începutul mandatului de deputat, având în vedere că riscă sancţiuni din partea Agenţiei Naţionale de Integritate. "Numai aşa, ca să-mi bat joc de ANI", a răspuns Becali.

Deputatul PNL a fost întrebat dacă anul trecut a avut venituri mai mari de 5.000 de euro ori dacă a vândut vreun teren, din moment ce în declaraţia de avere nu a menţionat nimic în acest sens, replica venind sec: "Nu mai ţin minte".

El a mai fost întrebat dacă are conturi bancare în care să deţină sume, având în vedere că nici în acest caz nu a făcut precizări în declaraţia de avere.

"Am şi nu spun niciodată, nu mă obligă nimeni, poate să se dea şi peste cap ANI că nu dau niciodată numele de cont, banii din cont, nu-i scriu niciodată în vreo declaraţie banii mei", a declarat Becali pentru Mediafax.

Referitor la faptul că este obligat de lege să declare sumele deţinute în conturile bancare dacă acestea depăşesc 5.000 de euro, deputatul PNL a spus: "Dacă vreodată o să existe un proces în sensul ăsta, o să declar legea neconstituţională, pentru că nu mă obligi pe mine ca să-ţi spun eu ţie banii mei".

Becali a fost întrebat cum va declara legea ANI neconstituţională. "O declar neconstituţională dacă va fi cazul, dacă voi fi dat în judecată pe tema asta. Nu pot să o declar acuma. Când nu o să fie Zegrean şi cu Aspazia Cojocaru, atunci am să o declar, când o să plece ăia de acolo", a spus Becali.

×