x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Gorghiu: PNL va vota împotriva inițiativei privind gratuitatea transportului public de suprafață; este o măsură populistă

Gorghiu: PNL va vota împotriva inițiativei privind gratuitatea transportului public de suprafață; este o măsură populistă

09 Iun 2016   •   14:14
Gorghiu: PNL va vota împotriva inițiativei privind gratuitatea transportului public de suprafață; este o măsură populistă

Copreședintele PNL Alina Gorghiu anunță că liberalii vor vota împotriva inițiativei privind gratuitatea transportului public de suprafață propusă de primarului ales al municipiului București, Gabriela Firea, argumentând că o astfel de măsură este populistă și ar duce la falimentul RATB.

"Cu toate riscurile, PNL va vota împotriva acestei inițiative, dintr-un motiv foarte simplu: minunile nu durează mult, iar în cazul de față, efectele sunt nocive pentru toți bucureștenii. Această gratuitate va fi plătită, până când se va constata de către toți falimentul RATB, și de către cei care merg cu autobuzul sau tramvaiul, și de către șoferi, pietoni ori biciliști pentru că toți plătim impozite și pentru că serviciile publice nu pot fi gratuite, într-o economie funcțională. Așa stau lucrurile, atunci când nu te închini la statuia lui Lenin și nu crezi în biblia lui Marx. Pomana domnului Dragnea și a doamnei Firea înseamnă, de fapt, autobuze și tramvaie proaste în continuare, înghesuială și mai mare, servicii de și mai slabă calitate și anularea oricărei perspective de modernizare a transportului în comun", a scris Gorghiu, joi, pe Facebook.

Liderul PNL susține că gratuitatea transportului public de suprafață este o măsură populistă.

"Știu că nu vom fi foarte populari cu o astfel de poziție, dar cred că e nevoie să ne opunem populismului, cu toate riscurile. Populismul înseamnă, în cele din urmă, și mai multă sărăcie, iar un partid de dreapta trebuie să aibă curaj să facă ceea ce trebuie, nu ceea ce e convenabil. Desigur că vom fi admonestați de către 'apostolii' PSD care și-au propus, de fapt, să transforme bugetele publice ale primăriilor în propriul buget de campanie. Se vor erija în apărătorii celor amărâți, vor acuza PNL că nu vrea binele țării și că nu îmbrățișăm modelul Venezuela, pe care ni-l propun. Și acolo conducătorii de stânga au făcut multe minuni. Până când într-o bună zi toate gratuitățile s-au epuizat, iar Guvernul nu mai poate plăti nici măcar tipărirea de bani. Suntem, evident, departe de o astfel de situație și probabil nu vom merge până acolo, dar întotdeauna există un prim pas către prăpastie", arată Gorghiu.

Ea susține că argumentul conform căruia gratuitatea transportului în comun va duce la o aerisire a traficului este unul șubred.

"Nu e nevoie de prea multă logică pentru a înțelege că oamenii care merg cu mașina nu o fac pentru că este mai ieftină benzina decât o călătorie RATB. Și ei, și ceilalți au nevoie de transport public de calitate, de autobuze și tramvaie moderne, neaglomerate și care să vină repede și la timp în stații. Așa este peste tot în lumea civilizată, așa se pot oferi condiții decente de transport și trafic", adaugă liderul PNL.

×
Subiecte în articol: alina gorghiu ratb