x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Gruparea Stolojan cere alt lider pentru PNL

Gruparea Stolojan cere alt lider pentru PNL

de Gabriela Antoniu    |    01 Iul 2006   •   00:00
Gruparea Stolojan cere alt lider pentru PNL

Conflictul presedinte-premier pe tema retragerii trupelor romanesti din Irak s-a mutat ieri in PNL, mai exact intre gruparile Tariceanu si Stolojan.

Rand pe rand, fideli ai premierului, Bogdan Olteanu (foto sus), George Scutaru si Cristian David, au respins criticile lui Traian Basescu si au venit din nou cu argumente privind justetea demersului PNL. "Normal era ca presedintele sa accepte dezbaterea, nu sa arunce injurii la adresa PNL, injurii argumentate eronat", sustine George Scutaru. "Sprijinul de care se bucura presedintele PNL s-a vazut prin votul exprimat in forurile de conducere, in momentele in care autoritatea acestuia a fost pusa in dubiu de oameni din interiorul sau exteriorul partidului. Noi suntem acel grup din jurul premierului, noi il sustinem", a sarit Olteanu.

Nici gruparea Stolojan (foto jos), reprezentata de Mona Musca, Valeriu Stoica, Raluca Turcan, Cristian Boureanu, Mircea Cinteza si consilierul prezidential, nu a stat cu mainile in san si a iesit la rampa cu o declaratie in care practic da tonul inlocuirii lui Tariceanu din fruntea PNL si chiar a ruperii partidului. Invocand statutul PNL, semnatarii apreciaza: "Prin demersul de joi, 29 iunie 2006, s-a atins un punct critic. Caderea din sondaje, degringolada ideologica si strategica, oligarhizarea partidului, politica de complicitate, decredibilizarea PNL si a liberalismului inca mai pot fi oprite. Consideram ca in aceste conditii organizarea unei platforme politice alternative la reteaua intereselor de grup impusa partidului de Calin Popescu-Tariceanu, precum si organizarea unei echipe capabile sa scoata PNL din criza institutionala, politica si morala in care a fost impins de Tariceanu si acolitii sai a devenit o urgenta. Este o sarcina pe care toti liberalii trebuie sa si-o asume neintarziat, pentru ca in joc este insasi supravietuirea partidului nostru".

×
Subiecte în articol: politic pnl