x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Grupul ALDE din Camera Deputaților se desființează

Grupul ALDE din Camera Deputaților se desființează

18 Sep 2019   •   12:18
Grupul ALDE din Camera Deputaților se desființează

Întrucât cinci deputați au părăsit grupul ALDE, acesta va fi desființat, după cum a anunțat ieri președintele de ședință, Carmen Mihălcescu. "Am la mapă cinci demisii ale unor colegi parlamentari. Este vorba de doamna Graţiela Gavrilescu, domnul Gheorghe Cucşa, domnul Ion Cupă, domnul Mihai Niţă şi domnul Alexandru Băişanu. Trebuie să constatăm, să luăm act că, în urma acestor cinci demisii, grupul parlamentar ALDE se desfiinţează", a declarat aceasta.

Deputaţii ALDE Graţiela Gavrilescu, Ion Cupă, Marian Cucşa, Alexandru Băişanu şi Mihai Niţă au anunţat că de săptămâna viitoare îşi vor desfăşura activitatea în Parlament ca neafiliaţi. Aceștia l-au acuzat pe șeful partidului, Călin Popescu-Tăriceanu, că a provocat desființarea grupului parlamentar prin modul nedemocratic şi antiliberal în care a luat ultimele decizii politice.

Grupul ALDE a fost desfiinţat şi la Senat.

Biroul Politic Executiv al ALDE a anunţat, la sfârșitul săptămânii trecute, că Teodor Meleşcanu, Graţiela Leocadia Gavrilescu, Ion Cupă şi Alexandru Ştefan Băişanu şi-au pierdut calitatea de membru de partid.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: ALDE camera deputatilor