x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Florentin Gust (PSD): În condiţiile actuale, de blat cu Băsescu, Antonescu nu va fi nici o noapte preşedinte

Florentin Gust (PSD): În condiţiile actuale, de blat cu Băsescu, Antonescu nu va fi nici o noapte preşedinte

de Mediafax    |    26 Noi 2013   •   17:22
Florentin Gust (PSD): În condiţiile actuale, de blat cu Băsescu, Antonescu nu va fi nici o noapte preşedinte

Deputatul PSD Florentin Gust lansează un atac la adresa liderului PNL, Crin Antonescu, pe care îl critică pentru că nu mai este adversarul lui Traian Băsescu şi îl avertizează că, în condiţiile actuale, "de blat cu Băsescu", nu va nici măcar pentru o noapte preşedintele ales de către români.

Deputatul PSD susţine, într-o declaraţie că atitudinea din ultimele zile a lui Crin Antonescu şi a PNL reprezintă un pericol pentru USL.

"Brusc, Traian Băsescu nu mai este adversarul Preşedintelui liberal. De ce oare liberalii îl menajează pe Traian Băsescu, când acesta a declanşat un atac fără precedent la adresa Guvernului? De ce liberalii îi atacă pe toţi aceia, începând cu Victor Ponta şi cu Mircea Geoană, care arată că ştiu să promoveze interesele României şi că au un proiect pentru ţară? De ce este atât de prezent în politica românească mirosul pestilenţial al unei înţelegeri toxice între Antonescu şi Băsescu? Să înţelegem că nu Traian Băsescu, ci Mircea Geoană este, pentru domnul Antonescu, principalul adversar în vederea alegerilor de anul viitor? La toate aceste întrebări, liderul liberal trebuie să răspundă clar, nu asmuţindu-şi partidul împotriva PSD, sperând astfel că slăbiciunile îi vor fi acoperite sau uitate", declară Florentin Gust.

Acesta mai susţine că "recentele atacuri ale lui Crin Antonescu şi ale unor lideri PNL la adresa colegului lor de alianţă, senatorul PSD Mircea Geoană, demonstrează că frica şi neputinţa s-au instalat în tabăra liberală".

"Într-o cursă solitară şi fără direcţie clară pentru Preşedinţia României, Crin Antonescu este trădat nu de social-democraţi, ci de propria prestaţie, una neconvingătoare şi total inadecvată cuiva care vrea să deţină prima funcţie în stat", adaugă Gust.

Deputatul PSD susţine că, cu fiecare zi care trece, Cotroceniul este tot mai departe de Crin Antonescu.

"Ajuns în 2012, pentru o lună şi jumătate, preşedinte interimar prin votul Parlamentului, nu al cetăţenilor, liderul liberal a demonstrat că, nepregătit şi pus mereu pe harţă, nu se poate ridica nici măcar la nivelul, altfel foarte scăzut, al lui Traian Băsescu. Nu-mi face plăcere să o spun, dar, în condiţiile actuale, Crin Antonescu nu va fi nici măcar pentru o noapte Preşedintele ales de către români", susţine Gust.

"Constat că, după ce a abandonat doctrina «Jos Băsescu», Preşedintele PNL nu este capabil să propună un proiect de ţară şi de preşedinte, un proiect care să arate drumul către o Românie în care fiecare va trăi mai bine şi în care nu va mai exista scandalul zilnic al regimului Băsescu. Îmi permit să le sugerez colegilor liberali să nu-şi mai irosească energiile în atacuri care nu le fac cinste, ci să-l trezească la realitate pe Crin Antonescu şi să îi spună că fără idei şi proiect, doar cu ţâfnă şi pe munca altora, nu poate ajunge Preşedintele României", mai susţine deputatul PSD.

×
Subiecte în articol: crin antonescu