x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Guvernare cu PD-L/"Băsescu a trimis emisari la PSD"

Guvernare cu PD-L/"Băsescu a trimis emisari la PSD"

de Lavinia Dimancea    |    22 Noi 2008   •   00:00
Guvernare cu PD-L/"Băsescu a trimis emisari la PSD"

Mircea Geoană susţine că Traian Băsescu a trimis emisari la PSD cu propunerea de a forma, după alegeri, un Guvern condus de PD-L. Şeful statului spune însă că nimic nu se poate negocia înainte de scrutin.



Liderul social-democraţilor a prezentat "oferta" lui Traian Băsescu într-un miting electoral desfăşurat ieri la Dorohoi. Ulterior, într-o conferinţă de presă, Geoană a anunţat că PSD a declinat propunerea, aceasta fiind făcută prin intermediul unor lideri PD-L şi nu adresată lui, personal, ci altor lideri ai PSD. "Au propus ca PSD să intre ca partidul al doilea în viitorul Guvern, deşi câştigă alegerile, cu premier de la PD-L, în schimbul unui număr de ministere şi în schimbul unui candidat de faţadă sau al niciunui candidat în 2009, la prezidenţiale", a detaliat Geoană propunerea emisarilor, însă a refuzat să dea numele acestora, spunând că este "o chestiune confidenţială" şi că trebuie să fim convinşi că el spune "lucruri concrete şi reale". Întrebat dacă va mai discuta cu eventualii emisari ai PD-L, Geoană a arătat că nu are chef să facă compromisuri, mai ales că PSD este foarte aproape de a câştiga de o manieră categorică alegerile şi de a forma singur Guvernul.

NEGOCIERILE, DUPĂ!
Preşedintele Băsescu a refuzat să dea un răspuns explicit legat de "emisarii PD-L", comentând evaziv declaraţiile lui Geoană. "Discutăm orice despre guvern după 30 noiembrie. Nimic nu se poate negocia înainte, discutăm cu rezultatele pe masă", a fost tot ceea ce a spus şeful statului. În schimb, PD-L a dezminţit categoric. "Mircea Geoană este un mincinos! Dacă există un emisar, Mircea Geoană are obligaţia şi îi cerem public să spună cine este şi să probeze cu dovezi acest lucru", a declarat Adriean Videanu, pentru Mediafax. La rândul său, Theodor Stolojan a negat că ar fi existat discuţii între PD-L şi PSD, arătând că Geoană "îşi imaginează că i se fac propuneri".

OFICIAL, NU SE ŞTIE
La nivelul conducerii PSD nu se ştie nimic despre emisarii trimişi de Băsescu, cel puţin asta susţin unii lideri ai partidului. "N-am auzit până acum de aceşti emisari. Domnul Geoană poate să îi ştie. Important pentru noi este să formăm Guvernul, iar dacă va trebui să intrăm într-o formulă de guvernare, eu nu exclud nici varianta cu PD-L, nici pe cea cu PNL. Vom vedea în funcţie de rezultate", ne-a declarat vicepreşedintele Ilie Sârbu.
Secretarul general Titus Corlăţean susţine şi el că nu cunoaşte detalii legate de emisarii PD-L, iar vicepreşedintele Victor Ponta spune, ironic, că "aceşti emisari nu au ajuns la Târgu-Jiu" şi că habar n-are dacă au fost prin Kiseleff. Oricum, Ponta nu agreează ideea intrării la guvernare alături de PD-L, dar nici alături de PNL. "E foarte rău un Guvern cu PD-L, şi la fel de rău unul cu PNL. Este ca şi cum am avea de ales între ciumă şi holeră.
Eu vreau ca PSD+PC să fie la putere, iar Alianţa PNL-PD să se refacă în Opoziţie", s-a explicat Ponta. Cu toate acestea, neoficial, în rândul social-democraţilor circulă informaţii despre contactele existente între liderii PSD şi PD-L şi nu este exclusă, aşa cum spunea şi Sârbu, o viitoare guvernare a acestor formaţiuni.

×
Subiecte în articol: politic psd geoană pd-l