x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Guvernul își pune-n cap primarii din cauza referendumului

Guvernul își pune-n cap primarii din cauza referendumului

de Mariana Zaharia    |    27 Sep 2018   •   14:13
Guvernul își pune-n cap primarii din cauza referendumului
Sursa foto: Victor Stroe

Costurile organizării referendumului bagă zâzanie între primari și prefecți. În Argeș, mai mulți edili locali sunt nemulțumiți de faptul că trebuie să dea bani din buget pentru organizarea secțiilor de votare. Tuturor, Prefectura le-a trimis hârtie de la Guvern în care scrie negru pe alb că sunt răspunzători de sediile și dotarea tehnico-materială a secțiilor de votare, lucru care va costa în jur de 3000 de lei, în funcție de cât de mare este o localitate.

Emilian Dragnea, prefectul de Argeș, i-a chemat pe primari la o ședință referitoare la Referendum și spune că nu înțelege de ce sunt nemulțumiți. Reprezentantul Guvernului în teritoriu  vrea să stea față-n față cu edilii și să le transmită că trebuie să trateze aceste alegerile ca oricare altele, numai că aceștia nu sunt de acord.

“Dacă erau alegeri pentru ei, tot așa reacționau?”

Astfel, după hârtia primită, primarii spun că trebuie să se apuce de refacerea cabinelor de vot pentru că multe sunt deteriorate și nu au nevoie de vopsea și de perdele noi. În plus, amenajarea va costa și ea ore suplimentare de lucru pentru angajați. Cursurile școlilor nu vor fi afectate, ceea ce înseamnă că secțiile de vot vor fi organizate vineri seara, iar la final cei care se ocupă de asta ar trebui să vină de acasă noaptea pentru ca luni dimineața copiii să poată învăța în sălile respective. În calculele edililor intră și faptul că vor avea un consum mai mare de energie electrică în unitățile în care vor fi secții de vot, lucru care i se pare hilar prefectului de Argeș. Edilii locali susțin, însă, că ar fi putut face altceva cu banii care vor fi cheltuiți pentru referendum. “Dacă nu au avut grijă de cabinele de vot este problema lor și să o rezolve, dar eu nu cred că pentru o comunitate locală este o cheltuială foarte mare să bată câteva cuie și să pună o stinghie acolo unde s-a rupt ceva. Noi vom asigura tot ce înseamnă consumabile. Banii pentru comisia din sală vor fi dați de la bugetul de stat. Cât despre energie electrică, cum îmi demonstrează ei cât au consumat? Voi avea o ședință cu toți primarii în zilele care urmează, dar ei știu bine ce au de făcut. Dacă erau alegeri pentru ei, pentru Primărie, tot așa reacționau? Trei sferturi din primarii argeșeni au participat la zeci de astfel de evenimente și este la fel ca la oricare alegeri, nici mai mult, nici mai puțin”, a spus Emilian Dragnea.

 

×
Subiecte în articol: referendum