x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Guvernul nu vrea ca demnitarii să fie examinaţi psihiatric

Guvernul nu vrea ca demnitarii să fie examinaţi psihiatric

de Aniela Nine    |    06 Feb 2011   •   19:56
Guvernul nu vrea ca demnitarii să fie examinaţi psihiatric
Sursa foto: /Thinkstock
150461-thinkstock101837643.jpgGuvernul susţine că persoanele candidate la Preşedinţie şi Parlament nu trebuie examinate psihologic şi psihiatric, deoarece procedura încalcă Constituţia şi confidenţialitatea datelor, şi că ar fi "excesiv" ca şeful statului şi parlamentarii să piardă mandatul dacă nu efectuează anual acest control. Este vorba despre punctul de vedere transmis de Guvern către Senat ca răspuns la propunerea legislativă, iniţiată de cinci senatori independenţi, privind examinarea psihologică şi psihiatrică obligatorie a candidaţilor pentru funcţii de demnitate publică şi în administraţia locală sau a înalţilor funcţionari publici şi a miniştrilor, potrivit Mediafax.

Cei cinci senatori independenţi propun obligativitatea prezentării unei adeverinţe medicale privind starea de sănătate fizică şi mentală în cazul candidaţilor la funcţii de demnitate publică alese sau numite şi în situaţia persoanelor nominalizate la funcţii de conducere în administra­ţie, precum şi a unui control medical anual în cazul persoanelor care ocu­pă deja astfel de funcţii. Iniţiatorii pro­pun ca examinările psihologice şi psihiatrice să fie efectuate inclusiv în cazul candidaţilor pentru pre­şe­din­ţia ţării. Aceştia consideră că, de vre­me ce testarea psihologică este eli­­minatorie pentru profesii precum cea de conducător auto, profesor, pi­lot de aviaţie, poliţist sau electrician, la o astfel de examinare ar trebui supuşi şi candidaţii la funcţii de pri­mar, consilier local, consilier jude­ţean şi parlamentar. "În condi­ţiile în care apar iniţiative legislative care de care mai «năstru­ş­nice», unele din par­tea parlamentarilor, dar cele mai mu­lte din partea Executivului, în această perioadă de volatilitate po­litică, dar şi economică, care creează si­tua­ţii stresante cu mare pre­dis­poziţie la decompensări psihice, credem că această iniţiativă legislativă poate fi susţinută şi votată în Parlament", arată iniţiatorii proiectului de lege.

În punctul de vedere negativ transmis Senatului, Executivul invocă însă faptul că aducerea la cunoştinţă publică a adeverinţei me­dicale, ca parte a dosarului de candidatură, pentru persoanele care candidează la alegerile locale, generale sau prezidenţiale ar constitui o încălcare a caracterului confidenţial al informaţiilor privind sănătatea persoanei, "aducându-se astfel atingere dreptului constituţional la viaţă intimă, familială şi privată". În cazul funcţiilor de preşedinte al ţării, depu­tat şi senator, Executivul nu este de acord cu dispoziţiile proiectului potrivit cărora neefectuarea controlului anual determină pierderea funcţiei dobândite prin alegeri sau prin numire. "Apreciem că, cel puţin în cazul funcţiilor de deputat, senator şi preşedinte al României, acestea sunt de natură să aducă atingere dispo­ziţiilor constituţionale care reglementează încetarea mandatului acestora. Cât priveşte funcţiile numite, apreciem că sancţiunea prevăzută este excesivă", susţine Guvernul.

La rândul său, Consiliul Legislativ a transmis iniţiatorilor aceeaşi recomandare privind delimitarea cu exactitate a categoriilor de personal cărora li se impune prezentarea, la numirea în funcţie, a adeverinţei medicale vizate de un psiholog şi de un medic psihiatru, dar, în opoziţie cu avizul negativ al Guvernului, a avizat favorabil propunerea.
Ambele avize sunt consultative.

×