x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică A început şedinţa în plen a Parlamentului pentru învestirea noului Guvern

A început şedinţa în plen a Parlamentului pentru învestirea noului Guvern

04 Mar 2014   •   08:31
A început şedinţa în plen a Parlamentului pentru învestirea noului Guvern
Sursa foto: ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO
UPDATE 15:21 - Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului în care urmează să fie validat noul Guvern a început. Sunt prezenţi la lucrări 375 de parlamentari, dar şi candidaţii propuşi pentru funcţiile de miniştri. Pentru ca noul Cabinet să fie învestit este nevoie de 288 de voturi pentru. Votul va fi secret cu bile.

UPDATE 13:07
- Ioana Maria Petrescu a primit aviz favorabil pentru funcţia de ministru al Finanţelor Publice din partea comisiilor de specialitate reunite din Camera Deputaţilor şi Senat. Ioana Maria Petrescu a primit 23 de voturi pentru şi 15 împotrivă. De asemenea, au fost consemnate două abţineri.

Ioana Petrescu este profesor de economie la Facultatea de Politici Publice de la Universitatea Maryland. Este licenţiată în economie şi matematică la Colegiul Wellesley şi deţine un doctorat şi un masterat în economie de la Universitatea Harvard. Înainte de a fi asistent la Universitatea din Maryland, a lucrat ca membru al National Review Institute la American Enterprise Institute din Washington, DC.

UPDATE 12:35
- Ministrul propus pentru preluarea portofoliului de la Transporturi, Dan Coman Şova, a primit aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor. Dan Şova a primit votul favorabil din partea a 41 de membri votanţi, în timp ce zece voturi au fost împotrivă.

UPDATE 11:33
- Comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor şi Senatului au dat aviz favorabil pentru Florin Nicolae Jianu, propus ministru delegat pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism în Guvernul Ponta III. Florin Jianu a fost audiat de membrii comisiilor pentru Politică Economică Reformă şi Privatizare, respectiv pentru Industrie şi Servicii din Camera Deputaţilor, şi de către membrii Comisiei Economice, Industrie şi Servicii, respectiv de către cei din Comisia pentru Privatizare şi Administrarea Activelor Statului din Senat. Acesta a primti aviz favorabil cu 28 de voturi pentru şi 9 împotrivă. De asemenea, s-au înregistrat 2 abţineri.

Şi Rovana Plumb a primit aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate pentru portofoliul de ministru al Muncii.

Ministrul delegat propus pentru departamentul de Ape, Păduri şi Piscicultură, Doina Pană, a primiti şi ea aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor. Aceasta a primit 27 de voturi pentru şi 14 împotrivă.

UPDATE 10:32
-  Deputatul PSD Aurelia Cristea a primit aviz favorabil pentru funcţia de ministru delegat pentru dialog social din partea comisiilor de specialitate reunite din Camera Deputaţilor şi Senat. Aurelia Cristea a primit 30 voturi pentru şi 16 împotrivă.

Şi ministrul propus pentru portofoliul Energiei, Răzvan-Eugen Nicolescu, a primit, marţi, aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor. Răzvan-Eugen Nicolescu a primit votul favorabil din partea a 36 de membri votanţi, în timp ce şapte voturi au fost împotrivă şi trei abţineri.

UPDATE 10:02
- Gabriel Oprea, propus ministru al Administraţiei şi Internelor, a primit aviz favorabil din partea Comisiilor reunite de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Decizia a fost luată cu 20 de voturi pentru, 5 împotrivă şi patru abţineri.

Şi ministrul propus al Economiei, Constantin Niţă, a primit aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor. Niţă a fost votat favorabil de către 28 de membri, în timp ce 9 voturi au fost împotrivă. Totodată, au fost consemnate două abţineri.

UPDATE 09:50
- Comisiile juridice ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au dat aviz favorabil pentru Eugen Nicolicea, propus ministru delegat pentru Relaţia cu Parlamentul. Decizia a fost luată cu 20 voturi pentru şi 9 împotrivă.
----------------------------------------

Noii miniştri ai Cabinetului condus de Victor Ponta şi cei cu portofolii noi vor fi audiaţi astăzi, între orele 9:00-13:00, în comisiile de specialitate. Votul în plenul reunit al Parlamentului să aibă loc la ora 15:00. Ieri, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a anunţat că, potrivit Constituţiei, miniştrii care şi-au păstrat portofoliile nu vor fi audiaţi.

Guvernul Ponta III:

- Liviu Dragnea, vicepremier, ministrul Dezvoltării Regionale
- Gabriel Oprea, vicepremier, ministrul Afacerilor Interne
- Daniel Constantin, vicepremier, ministrul Agriculturii
- Kelemen Hunor, vicepremier, ministrul Culturii
- Robert Cazanciuc, ministru al Justiţiei
- Titus Corlăţean, ministru al Afacerilor Externe
- Mircea Duşa, ministru al Apărării Naţionale
- Rovana Plumb, ministru al Muncii şi Familiei
- Attila Korodi, ministru al Mediului şi Schimbărilor Climatice
- Nicolae Bănicioiu, ministru al Sănătăţii
- Gabriela Szabo, ministru al Tineretului şi Sportului
- Remus Pricopie, ministru al Educaţiei Naţionale
- Constantin Niţă, ministru al Economiei
- Eugen Teodorovici, ministru al Fondurilor Europene
- Ioana Petrescu, ministru al Finanţelor Publice
- Alexandru Răzvan Cotovelea, ministrul pentru Societatea Informaţională
- Dan Şova, ministru al Transporturilor
- Liviu Voinea, ministru delegat pentru Buget
- Mihnea Costoiu, ministru delegat pentru Învăţământul Superior
- Florin Jianu, ministru delegat pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism
- Eugen Nicolicea, ministru delegat pentru Relaţia cu Parlamentul
- Răzvan Nicolescu, ministru delegat pentru Energie
- Doina Pană, ministru delegat pentru Apă şi Păduri
- Aurelia Cristea, ministru delegat pentru Dialog Social
- Bogdan Stanoevici, ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni

Prin ieşirea PNL de la guvernare şi intrarea UDMR, în guvern au apărut şi miniştri noi: Kelemen Hunor, Attila Korodi, Gabriela Szabo, Ioana Petrescu, Alexandru Răzvan Cotovelea, Florin Jianu, Eugen Nicolicea, Răzvan Nicolescu, Aurelia Cristea, Bogdan Stanoevici. Noii miniştri ai Cabinetului Victor Ponta III şi cei cu portofolii noi ar putea depune, azi, şi jurământul de învestitură, în faţa preşedintelui Traian Băsescu.


×