x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Guvernul prezintă lista cadourilor primite de Boc ca premier, în 2009 şi 2010

Guvernul prezintă lista cadourilor primite de Boc ca premier, în 2009 şi 2010

15 Feb 2011   •   20:23

Guvernul a transmis lista cadourilor primite de Emil Boc ca premier, pe parcursul anilor 2009 si 2010, pe care figurează, printre altele, un borangic brodat, o sticlă coniac şi servicii cafea, precizând însă că acesta a păstrat doar cadourile primite de la Berlusconi şi Papa Benedict XVI.

Documentul relevă că, în 2009, Boc a primit o farfurie de porţelan decorată (cu o valoare aproximativă de 100 euro) de la preşedintele Adunării Naţionale a Ungariei, un borangic brodat (tot 100 euro) de la preşedintele Serbiei, o ramură de măslin argintată (80 euro) de la preşedintele Camerei Reprezentanţilor a Republicii Cipru, un stilou şi blocknotes argintat pentru birou (200 euro) de la regele Iordaniei, o farfurie de porţelan (150 euro) de la prinţul Albert II de Monaco, o mapă din piele (100 euro) de la ministrul Economiei din landul Baden-Württemberg, un bol argintat (150 euro) de la preşedintele Senatului Canadei, un vas de ceramică (200 euro) de la prinţul Charles de Wales, o oglindă cu ramă de argint (70 euro) de la ministrul turc de Externe, un recipient de cristal pentru băuturi (150 euro) de la regele Albert II al Belgiei, o cravată (50 euro) de la premierul Italiei, un stilou (200 euro) de la Papa Benedict al XVI-lea şi statueta "Lupoaica" (70 euro) de la primarul Romei.

"Precizăm că premierul a păstrat cravata primită de la premierul italian, Silvio Berlusconi, şi stiloul primit de la Sanctitatea Sa Papa Benedict al XVI-lea", arată Guvernul.

În 2010, Boc a primit o sticlă de coniac (100 euro) de la preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, o plachetă cu ramură de măslin (65 euro) de la ministrul Afacerilor Externe al Republicii Cipru, un porţelan "Leul Bavariei" (50 euro) de la premierul Landului Bavaria, un serviciu cafea din sticlă (150 euro) de la preşedintele Georgiei, o plachetă argintată (50 euro) de la primarul Romei, o farfurie de porţelan "Harta Europei" (80 euro) de la preşedintele Parlamentului European, un tablou mozaic (130 euro) de la preşedintele Autorităţii Palestiniene, "Porumbelul Păcii" argintat (100 euro) de la preşedintele statului Israel, o farfurie argintată (120 euro) de la preşedintele Republicii Malta, un serviciu cafea porţelan (200 euro) de la preşedintele Republicii Ungare şi un platou argintat (180 euro) de la preşedintele Republicii Arabe Siriene.

Guvernul precizează că premierul nu a păstrat niciun cadou primit în anul 2010. (Mediafax)

×