x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ignorat de premier, Ilan Laufer a demisionat din funcţia de consilier onorific al Vioricăi Dăncilă

Ignorat de premier, Ilan Laufer a demisionat din funcţia de consilier onorific al Vioricăi Dăncilă

25 Sep 2019   •   20:28
Ignorat de premier, Ilan Laufer a demisionat din funcţia de consilier onorific al Vioricăi Dăncilă

Ilan Laufer a anunţat miercuri că a demisionat din funcţia de consilier onorific al premierului Viorica Dăncilă.

„Am aflat recent că doamna premier Viorica Dăncilă urmează să efectueze o vizită în Statele Unite ale Americii şi am fost foarte bucuros că vom avea ocazia să discutăm toate aceste aspecte importante pentru românii de aici, la care se adaugă două priorităţi foarte importante pentru ţara noastră. O agendă clară pentru începerea negocierilor aderării României la OCDE şi includerea Romaniei în Visa Waiver Program. Nu am fost invitat să o însoţesc pe doamna premier nici în calitate de consilier onorific care cunoaşte bine relaţia România-SUA şi nici să o întâlnesc în calitate de preşedinte PSD SUA. Înţeleg că doamna premier preferă consilieri externi şi prin urmare mă aflu în situaţia în care nu îmi pot exercita eficient niciuna dintre aceste funcţii în care am fost învestit cu încrederea colegilor mei de partid. Astăzi am informat-o pe doamna premier asupra deciziei mele de a demisiona”, a scris Laufer pe Facebook.

El a menţionat că a acceptat să fie numit în funcţia de preşedinte al organizaţiei PSD SUA pentru a dezvolta proiecte pentru comunităţile de români din Statele Unite. Laufer a adăugat că se află în Statele Unite ale Americii de mai bine de un an, unde coordonează un program dedicat consolidării relaţiilor economice bilaterale dintre România şi SUA.

Harry-Ilan Laufer a fost numit consilier onorific al prim-ministrului, funcţie neremunerată, printr-o decizie a premierului Viorica Dancilă publicată în Monitorul Oficial, pe 17 decembrie 2018.

Anterior, Laufer a deţinut funcţia de ministru pentru Mediu de Afaceri în guvernul condus de Mihai Tudose.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: ilan laufer