x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Împărţit în tabere, PNL stă să crape înainte de Congres

Împărţit în tabere, PNL stă să crape înainte de Congres

de Georgiana Ionita    |    20 Ian 2017   •   12:52
Împărţit în tabere, PNL stă să crape înainte de Congres
Sursa foto: ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO

Înainte de Congresul din primăvară, decisiv pentru soarta partidului, PNL s-a împărțit între tabăra vechilor liberali și cea a foștilor pedeliști. Cele două facţiuni pregătesc în secret răfuiala internă. Aripa PDL a pus ţara la cale într-un conac din Giurgiu, în timp ce Alina Gorghiu şi alţi liberali s-au strâns în mare taină la un restaurant din Capitală.

 

Surse din interiorul PNL susțin că greii fosului PDL, printre care Vasile Blaga, Sulfina Barbu, Raluca Turcan și alți mulți actuali și foști parlamentari, s-ar fi întâlnit zilele trecute la moșia unui fost baron pedelist din Ogrezeni, judeţul Giurgiu, unde au stabilit să o susțină pe Raluca Turcan în Congresul care bate la ușă. Potrivit surselor, președintele Klaus Iohannis o susţine şi el pe Turcan la șefia partidului iar lucrurile “sunt ca și aranjate” pentru că şeful statului are nevoie de linişte în PNL în perspectiva alegerilor din 2019. ”Ne-au spus că Iohannis o susține pe Raluca. Cică e din Sibiu și că se cunosc, că lucrează e mult și că oricum Raluca vine la pachet cu o chestie mai mare de PR care ar lucra pentru Cotroceni”, a dezvăluit un insider pentru stiripesurse.ro. Deși Raluca Turcan a fost susținută masiv pentru șefia PNL, la finalul discuțiilor de la Giurgiu, mai mulți pedelişti și-au arătat simpatia față de Cătălin Predoiu, cel care și-a asumat primul candidatura. "Partidul ăsta nu va mai susține încă o femeie după dezastrul din ultimii doi ani. Am încercat un experiment, nu ne mai permitem încă unul în aceeași direcție. Performanțele de la Sibiu nu-i aparțin doar ei, ci întregii organizații și mai ales aportului de imagine pe care îl are Iohannis în oraș, ca fost primar", au explicat surse de la vârful PNL.

 

Şedinţă într-o crâșmă de la Foișorul de foc

După eșecul răsunător din alegerile parlamentare, fosta șefă a liberalilor, Alina Gorghiu, Adriana Săftoiu, Florin Cîţu, Daniel Fenechiu și alți liberali s-au întâlnit și ei, luni seară, într-un restaurant de cartier din Capitală, unde au pus țara la cale preț de câteva ore.

Fostul vicepreședinte al liberalilor, Ludovic Orban, a confirmat întâlnirile de taină și i-a acuzat pe liderii celor două tabere că fracturează partidul, aflat deja în plină criză. "Văd că sforarii care au prăbuşit partidul fac întâlniri secrete sectare ca să rămână tot ei la butoane. Nu mai împărţiţi partidul pe căprării, stimabililor. Lăsaţi în pace membrii Partidului Naţional Liberal, egali în drepturi şi obligaţii indiferent de unde provin, să îşi aleagă liberi liderii. Nu mai fracturaţi inutil partidul, aflat oricum în stare de criză”, a scris Orban pe Facebook. Fostul deputat a cerut partidului să facă o analiză exactă a dezastrului din alegeri şi să ia măsuri împotriva celor vinovaţi, însă liberalii n-au identificat nici până astăzi cauzele eşecului. Orban intenţionează să candideze pentru şefia partidului la Congres.


 

Ludovic Orban, PNL: Vasile Blaga şi Marian Petrache au făcut întâlniri ca să spună pe cine susţin. Este total neproductiv.

×