x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică 600.000 de agricultori care nu declară venituri ar urma să fie impozitaţi de stat

600.000 de agricultori care nu declară venituri ar urma să fie impozitaţi de stat

21 Ian 2013   •   19:53
600.000 de agricultori care nu declară venituri ar urma să fie impozitaţi de stat
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Statul vrea să schimbe modalitatea de impozitare pentru agricultorii persoane fizice, de la o taxă pe venitul declarat, în prezent, la impozit pe suprafaţă sau număr de animale, şi să taxeze peste 600.000 de agricultori care primesc anual subvenţii, dar nu declară profit şi nu plătesc impozit, au anunţat miniştrii Economiei Daniel Chiţoiu şi al Agriculturii, Daniel Constantin, informează mediafax.ro.

"Treaba este foarte clară. Nici măcar nu este vorba despre un impozit nou, ci despre mărirea bazei de impozitare. În acest moment, 80% din terenurile agricole sunt în proprietatea persoanelor fizice. Că este un hectar, că sunt 100 de hectare, nu are nici o importanţă. Până acum plăteau impozit doar cei care declarau că au vândut. La ora actuală se porneşte de la premisă foarte clară: ai acel teren, acele animale, plăteşti un impozit mic. Ideea este un impozit mai mic de la toată lumea, decât un impozit foarte mare de la puţini", a declarat luni Sorin Minea, preşedintele Romalimenta, după o întâlnire dintre miniştrii Economiei şi Agriculturii, Daniel Chiţoiu şi Daniel Constantin, cu reprezentanţii patronatelor din agricultură.

El a spus că din cei 670.000 de agricultori persoane fizice care primesc subvenţii de la stat, doar 10% sunt plătitori de impozite, potrivit datelor furnizate patronatelor de Ministerul Agriculturii.

Minea crede că cei 670.000 de agricultori "participă la piaţă" şi nu fac afaceri doar pentru a trăi ei şi familiile lor, ci fac bani, şi că din moment ce aceştia primesc subvenţii pentru teren sau animale, este normal să plătească şi impozite.

"Sunt peste 600.000 de agricultori care primeau subvenţii de la stat, dar nu plăteau impozite. Impozitul pe persoane juridice rămâne 16%, ăsta nu se discută. Persoanele fizice plăteau un impozit de 7,5% pe declaraţiile de vânzare. Dacă eu declaram că am vândut, pe suma declarată mi se lua impozit. Pe mine nu mă obliga nimeni să declar cât am vândut, ba mă mai şi plângeam că am adus şi bani de acasă. Acum impozitul se va lua pe suprafaţă, pe care dacă nu o poţi lucra sau să creşţi animalele, o arendezi", a explicat preşedintele Romalimenta.

Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a declarat că proiectul de schimbare a modului de impozitare este o măsură simplificată de declarare şi de plată a taxelor de către peste 670.000 de agricultori, care vor deveni contribuabili la fondul naţional de asigurări de sănatate şi vor putea beneficia de servicii de sanătate ca contributori.

"În mod normal, dacă eu trăiesc din creşterea animalelor, din terenuri agricole şi am 10 hectare de teren şi trei sere, şi 50 animale, dar declar că nu am vândut nimic, este ilogic să nu plătesc şi eu. Aşa, cine are mai mult de două hectare de teren arabil, cine are mai mult de 500 de metri pătraţi de seră, cine are mai mult de şase porci, trei vaci, plăteşte un impozit fix, un impozit mic pe an. Impozitul se va plăti după încasarea banilor lor, deci după ce vând. Şi atunci nu mai poţi să spui: stai, că eu am terenul, dar nu l-am lucrat sau nu am vândut nimic", a mai spus Minea.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a afirmat la rândul său că noile reglementări extind baza de impozitare a persoanelor fizice.

"Au fost impozitaţi şi până acum, dar nu s-au coectat suficient la bugetul de stat", a spus el.

Potrivit unui proiect de modificare a Codului Fiscal, agricultorii care obţin venituri din creşterea animalelor vor plăti impozit de 16% aplicat la venitul net anual, impozitarea fiind extinsă şi pentru veniturile din silvicultură şi piscicultură.

Agricultorii care au maxim 10 ovine şi caprine, până la 3 vaci, 6 porci, 100 de păsări sau 100 familii de albine nu vor plăti impozit. Totodată, sunt exceptate de la impozitare veniturile din cereale, dacă suprafaţa cultivată este de maxim 2 hectare, ca şi în cazul plantelor oleaginoase, cartofilor, sfeclei de zahăr, hameiului şi leguminoaselor pentru boabe. Limite maxime mai sunt stabilite pentru pomi - 1,5 hectare, tutun, viţă de vie - un hectar şi legume cultivate în câmp şi spaţii protejate, flori şi plante ornamentale - jumătate de hectar.

În urma modificărilor legislative, venitul anual pentru câştigurile din activităţi agricole va fi determinat numai pe baza normelor anuale de venit, care sunt stabilite în proiectul de ordonanţă pentru perioada impozabilă din acest an fiscal cuprinsă între 1 februarie şi finalul anului 2013. 

×