x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Impozitarea cu 90% a pensiilor speciale a picat la Senat

Impozitarea cu 90% a pensiilor speciale a picat la Senat

de Ion Alexandru    |    11 Iun 2020   •   18:00
Impozitarea cu 90% a pensiilor speciale a picat la Senat

Plenul Senatului a respins, ieri, proiectul de lege inișiat de USR, prin care pensiile speciale ar fi urmat să fie impozitate cu 90 la sută. Propunerea legislativă pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor speciale şi restabilirea echilibrului economic prin completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal va fi trimisă spre dezbatere Camerei Deputaţilor,  care esre for decizional în acest caz. Parlamentarii USR susțin că propunerea, făcută încă din anul 2016, a fost bocată în comisiile de specialitate ale Senatului. 
 

×