x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Info

Info

de Jurnalul National    |    14 Dec 2007   •   00:00
REFERENDUM. Liderul PD, Emil Boc, a anunţat ieri că democraţii vor depune la revizuirea Constituţiei o propunere care să permită cetăţenilor să se pronunţe prin referendum pentru abrogarea unor legi considerate abuzive, cum ar fi Legea pensiilor pentru parlamentari sau a vănzării vilelor de protocol. "Cine mai poate opri abuzul puterii sau tirania majorităţii? Doar poporul. S-au adoptat legi care vizează vănzarea vilelor demnitarilor prin negociere directă, nu prin licitaţie, iar cetăţenii nu mai pot face nimic", a spus Boc, recunoscănd că s-a inspirat din Constituţia Italiei.


SUCCESOR. Ministrul demisionar al Justiţiei, Tudor Chiuariu, a apreciat ieri că succesorul său ar putea fi anunţat la inceputul săptămănii viitoare. "Viitorul sună bine. Nu am luat nici o hotărăre privind viitorul meu in Guvern", a mai spus Chiuariu, nedorind să comenteze speculaţiile apărute in presă conform cărora conducerea PNL i-ar oferi postul de vicepremier pe probleme juridice. Viitorul ministru al Justiţiei ar putea fi Norica Nicolai (foto), pe care ar putea-o propune chiar preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu.


VERDICT CNSAS.
Purtătorul de cuvănt al preşedintelui Senatului, Nicolae Văcăroiu, Andrei Alexandru, a rămas cu verdict de colaborator al poliţiei politice comuniste, după ce Colegiul CNSAS a respins ieri contestaţia sa, cinci dintre membri votănd pentru menţinerea deciziei iniţiale şi trei pentru schimbarea ei. In replică, Andrei Alexandru a anunţat că se va adresa justiţiei, respectiv Curţii de Apel Bucureşti.

×
Subiecte în articol: politic