x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Info

Info

05 Aug 2006   •   00:00

ACUZATII - Patriciu ii da replica lui Stoica

"Inca mai sper ca, intr-un fel sau altul, politicienii romani vor iesi din aceasta stare de isterie conflictuala, care-i face sa gaseasca peste tot tradatori, spioni, dusmani", a spus Dinu Patriciu, in replica la afirmatiile liberalului Valeriu Stoica, potrivit carora gruparea Patriciu - Tariceanu - Olteanu e un fel de Coloana a cincea a PSD si PRM care actioneaza pentru discreditarea PNL. Potrivit lui Patriciu, "cand nu-l mai baga nimeni in seama" cum prinde un microfon, Stoica "tranteste cate o aberatie, doar-doar s-o putea catara in fruntea politicii, pe undeva".

REACTII - "Alianta PNL-PSD"

Declaratiile lui Dinu Patriciu privind o posibila guvernare PNL-PSD reprezinta "o pozitie personala, regretabila si inacceptabila", sustin liberalii intr-un comunicat de presa. Vicele PNL Puiu Hasotti considera insa ca Patriciu si Valeriu Stoica (acesta dezvaluind ieri discutii "la nivelul cel mai inalt din PNL" privind o posibila alianta cu PSD) ar trebui exclusi din partid. PSD, prin Cristian Diaconescu, a respins o asemenea alianta, considerand ca PNL trebuie sa-si asume raspunderea public fata de dezastrul economic pe care l-a produs in cei doi ani de guvernare.

STATIUNEA MAMAIA - Basescu, asaltat de turisti

Sute de turisti s-au inghesuit joi seara mai bine de o ora pentru a se poza cu presedintele Basescu, care s-a plimbat impreuna cu sotia in statiunea Mamaia, informeaza Mediafax. Agentii SPP au reusit cu greu sa faca fata asaltului multimii, mai ales ca presedintele a fost cel care a dorit sa vorbeasca cu oamenii si s-a lasat fotografiat. Dupa mai mult de o ora, presedintele Basescu si sotia lui s-au oprit la o terasa unde a urmat o alta sedinta foto.

OPRISAN - Nini Sapunaru, dat in judecata

Seful Consiliului Judetean Vrancea, Marian Oprisan, sustine ca instituirea comisiei de analiza si verificare a activitatii conducerii CJ prefigureaza "dictatura noii majoritati formate prin santaj". El mai sustine si ca termenul de "revocare" a presedintelui Consiliului Judetean, avansat de liberalul Nini Sapunaru nu exista in legislatia care reglementeaza functionarea administratiei locale. De altfel, Oprisan a anuntat ca il va chema in Justitie pe Sapunaru.

MESAJ PENTRU PNL - PSD pune conditii

"PSD are doua conditii majore pentru a putea decide un dialog institutionalizat cu PNL. Pe de-o parte, asumarea raspunderii fata de dezastrul economic cauzat de masurile liberale impuse de Guvernul Tariceanu si, pe de alta parte, asteptam de la dansii o platforma politica pe baza careia s-ar putea deschide un dialog institutionalizat", a precizat ieri purtatorul de cuvant al PSD, Cristian Diaconescu, care a respins o alianta cu PNL.
×
Subiecte în articol: politic pnl