x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Întâlniri şi numiri pe final de an. Iohannis s-a întâlnit cu premierul Ponta şi miniştrii Oprea şi Duşa

Întâlniri şi numiri pe final de an. Iohannis s-a întâlnit cu premierul Ponta şi miniştrii Oprea şi Duşa

de Gabriela Antoniu    |    30 Dec 2014   •   01:55
Întâlniri şi numiri pe final de an. Iohannis s-a întâlnit cu premierul Ponta şi miniştrii Oprea şi Duşa

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a programat la începutul acestei săptămâni primele întâlniri cu miniştrii care gestionează domenii de care este responsabil ca al şeful statului: securitate naţională, apărare şi politică externă. Conform unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, Klaus Iohannis s-a întâlnit ieri cu miniştrii Gabriel Oprea (Interne) şi Mircea Duşa (Apărare), urmând ca astăzi să se întâlnească cu ministrul de Externe, Bogdan Aurescu. ”Se discută domeniile de care preşedintele este direct responsabil, securitate naţională, apărare şi politică externă, în cadrul unei prime luări de contact cu activitatea miniştrilor Gabriel Oprea, Mircea Duşa şi Bogdan Aurescu, şi a celor trei ministere pe care le conduc”, se precizează în comunicatul Preşedinţiei. Conform  unor surse oficiale citate de mediafax.ro, premierul Victor Ponta  le-a transmis membrilor Cabinetului în şedinţa de Guvern de ieri că, în condiţiile în care la Cotroceni este un nou preşedinte, îi roagă să colaboreze cu şeful statului. De altfel, Iohannis s-a întâlnit ieri şi cu Ponta care a mers la Cotroceni imediat după şedinţa de guvern, cei doi discutând teme legate de colaborarea instituţională."Am avut întâlnirea săptămânală cu preşedintele Iohannis - subiectele obişnuite de colaborare instituţională - şi urări de La mulţi ani!", a scris Ponta pe Twitter.

Ciucă - şef de stat major, MRU- consilier

Pe lângă întâlnirile cu premierul şi cei doi miniştri, preşedintele Iohannis  a semnat ieri decretul privind numirea  generalului-locotenent - cu trei stele Nicolae-Ionel Ciucă în funcţia de şef al Statului Major, începând cu data de 1 ianuarie 2015. Mandatul actualului şef al Statului Major, generalul Ştefan Dănilă, se încheie pe data de 1 ianuarie 2015. Nicolae-Ionel Ciucă face parte din grupul generalilor deşertului. El a fost comandantul primului batalion dislocat în Afganistan, în vara anului 2002, când se afla la comanda Batalionului Scorpionii Roşii, conform Agerpres. De asemenea, Iohannis l-a numit consilier personal pe prim-vicepreşedintele PNL Mihai-Răzvan Ungureanu. “Preşedintele României l-a numit pe domnul Mihai-Răzvan Ungureanu consilier personal, funcţie onorifică, neretribuită", a anunţat purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, Tatiana Niculescu-Bran, pe Facebook. Ungureanu este senator de Arad şi a fost ministru de Externe (2004-2007), directorul SIE (2007-2012) şi premier (9 februarie 2012 -7 mai 2012).

×