x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ioan Munteanu (PSD): Cerem modificarea în regim de urgenţă a Legii privind statutul funcţionarilor publici

Ioan Munteanu (PSD): Cerem modificarea în regim de urgenţă a Legii privind statutul funcţionarilor publici

de Agerpres    |    14 Sep 2014   •   10:42
Ioan Munteanu (PSD): Cerem modificarea în regim de urgenţă a Legii privind statutul funcţionarilor publici

Deputatul PSD Ioan Munteanu va depune, marţi, la secretariatul Camerei Deputaţilor un proiect de modificare în regim de urgenţă a Legii privind statutul funcţionarilor publici.

Parlamentarul a declarat că modificarea îi protejează pe funcţionarii publici din instituţiile care urmează să fie reorganizate prin reducerea posturilor şi care mai au doar maxim trei ani până la pensionare. Astfel, prin modificarea legislativă nu pot fi reduse posturile funcţionarilor publici care îndeplinesc cumulativ condiţia de a avea maxim trei ani până la pensionare, au minim 10 ani vechime într-o instituţie publică şi au obţinut la evaluarea performanţelor profesionale individuale din ultimii cinci ani cel puţin calificativul "foarte bun".

"Iniţiativa legislativă pe care o avansăm a apărut în urma unor discuţii purtate cu funcţionarii publici care au fost disponibilizaţi şi care nu mai au nicio sursă de venituri. Aflaţi în prag de pensionare, niciun angajator nu le mai oferă un loc de muncă, ceea ce înseamnă pentru ei disperare şi umilinţă. Prin propunerea făcută, vrem să-i protejăm pe aceşti oameni care au fost victime ale unor decizii abuzive", a declarat deputatul PSD Ioan Munteanu.

Între semnatarii modificării legislative se mai află deputaţii PSD Liviu Harbuz, Marian Ghiveciu, Ion Melinte, Zisu Stanciu, Ioan Dîrzu, Ioan Stan, Gavril Mîrza şi deputatul PC-PLR Sorin Teju.

×