x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Iohannis: Am luat act de clasarea dosarului Revoluţiei; trebuie mers pe calea contestării

Iohannis: Am luat act de clasarea dosarului Revoluţiei; trebuie mers pe calea contestării

26 Oct 2015   •   22:57

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni că a luat act de clasarea dosarului Revoluţiei şi a precizat că în acest caz trebuie să se conteste decizia procurorilor.

"Am luat act de această decizie luată de procurori. Astăzi a fost o rundă de discuţii la Palatul Cotroceni cu un consilier prezidenţial. Căile prevăzute de lege pentru a contesta o astfel de rezoluţie sunt foarte simple şi clare şi cred că prima dată trebuie mers pe calea contestării, aşa cum este prevăzut de lege, şi ulterior vom vedea ce rezultat se obţine", a declarat Iohannis la Palatul Cotroceni.

Preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie, Teodor Mărieş, s-a întâlnit, luni, la Palatul Cotroceni, cu consilierul prezidenţial Andrei Muraru, căruia i-a prezentat o serie de documente de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) privind dosarul Revoluţiei.

"Ne-am întâlnit cu consilierul Andrei Muraru, care cred că este persoana cea mai potrivită în acest caz deoarece este cel care cunoaşte foarte bune lucrurile, fiind fostul director al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului. I-am lăsat rezoluţia de clasare a dosarului Revoluţiei, i-am dus o serie de documente atât din dosarul Revoluţiei, cât şi din dosarul Mineriadei, pe care le deţinem de la CEDO, şi alte documente care au fost desecretizate în timpul regimului Băsescu", a declarat, pentru AGERPRES, Teodor Mărieş.

El a precizat că i-a comunicat lui Andrei Muraru că va depune la procurorul ierarhic superior din Parchetul General o plângere împotriva rezoluţiei de clasare, iar dacă soluţia va fi tot una nefavorabilă, va ataca decizia la instanţa supremă.

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Parchetelor Militare au clasat dosarul privind evenimentele din decembrie 1989, care au avut ca rezultat decesul, rănirea şi lipsirea de libertate a unor persoane, precum şi distrugerea unor bunuri, a anunţat săptămâna trecută Parchetului General.

Sursa: Agerpres

×
Subiecte în articol: klaus iohannis revolutie