x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Iohannis cere procurorului general să demareze de urgenţă cercetările cu privire la modul în care a intervenit Jandarmeria

Iohannis cere procurorului general să demareze de urgenţă cercetările cu privire la modul în care a intervenit Jandarmeria

11 Aug 2018   •   12:03
Iohannis cere procurorului general să demareze de urgenţă cercetările cu privire la modul în care a intervenit Jandarmeria
Sursa foto: Foto: Lucian Alecu

Preşedintele Klaus Iohannis i-a solicitat, sâmbătă, procurorului general, Augustin Lazăr, demararea de urgenţă a cercetărilor în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi elucidării modului concret în care s-a produs intervenţia Jandarmeriei, pentru restabilirea ordinii publice, la protestele de vineri seara din Piaţa Victoriei. AGERPRES

×