x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Iohannis, după promulgarea Legii pensiilor: Pensiile sunt prea mici, se impune o astfel de lege

Iohannis, după promulgarea Legii pensiilor: Pensiile sunt prea mici, se impune o astfel de lege

10 Iul 2019   •   14:38
Iohannis, după promulgarea Legii pensiilor: Pensiile sunt prea mici, se impune o astfel de lege

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, în contextul promulgării Legii pensiilor, că se impunea un astfel de act normativ, pensiile fiind "prea mici".

"Pot să vă spun două lucruri certe. Primul, că, după părerea mea, pensiile sunt prea mici. În consecinţă, se impune o astfel de lege, nemaivorbind de anumite corelări care au existat în sistem, aş spune chiar inechităţi. Deci, din acest punct de vedere, o lege care corectează aceste erori este corectă. Pe de altă parte, sigur, s-a pus problema de unde se iau banii. Şi pot să vă spun că în această chestiune am discutat cu doamna prim-ministru şi am întrebat-o direct şi clar: aveţi bani pentru pensii? Doamna prim-ministru m-a asigurat că la nivel de Guvern s-a făcut o analiză şi sunt bani pentru pensii. După care am promulgat legea", a afirmat Iohannis, la Palatul Cotroceni.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat luni decretul pentru promulgarea Legii privind sistemul public de pensii adoptată de Camera Deputaţilor pe 26 iunie, în formă reexaminată, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: klaus iohannis pensii legea pensiilor