x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Iohannis: Este un moment în care actul de justiţie este pus la îndoială public

Iohannis: Este un moment în care actul de justiţie este pus la îndoială public

20 Feb 2018   •   15:43
Iohannis: Este un moment în care actul de justiţie este pus la îndoială public

Preşedintele Klaus Iohannis le-a spus, marţi, tinerilor magistraţi, că au ales să practice meseria lor "într-un moment în care actul de justiţie este pus la îndoială public tocmai de acele persoane care sunt chemate să răspundă în faţa legii".

 

"V-aţi ales o meserie care, poate mai mult ca oricare alta, este strâns legată de parcursul democratic al statului", a punctat el, într-un discurs la Palatul Cotroceni.

Şeful statului i-a primit la Cotroceni pe absolvenţii Institutului Naţional al Magistraturii. La eveniment au fost prezenţi, printre alţii, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, preşedintele Curţii Constituţionale a României, Valer Dorneanu, procurorul general al României, Augustin Lazăr, şefa Consiliului Suprem al Magistraturii, Simona Marcu şi Cristina Tarcea - şefa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ). AGERPRES

×