x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Iohannis: Nu-mi dau demisia din partid, indiferent de rezultatul alegerilor

Iohannis: Nu-mi dau demisia din partid, indiferent de rezultatul alegerilor

22 Mai 2014   •   15:42
Iohannis: Nu-mi dau demisia din partid, indiferent de rezultatul alegerilor

Prim-vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Klaus Iohannis, a anunţat joi, că nu îşi va da demisia din funcţie, luni, după alegerile europarlamentare, indiferent de rezultat şi că nu se va reface Uniunea Social Liberală (USL).

'Eu nu o să îmi dau demisia nici de la partid, nici de la Primărie. Şi chiar sunt în poziţia să vă spun cu toată certitudinea că, indiferent de rezultatul alegerilor, nu se va reface USL-ul, de luni. Puteţi să desfaceţi această afirmaţie a mea în câte bucăţele vreţi, dar o spun cu toată răspunderea', a declarat Klaus Iohannis, potrivit Agerpres.

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat joi, la Timişoara, că speră ca de luni, după alegerile europarlamentare, 'minţile lucide din PNL' vor înţelege că proiectul USL trebuie dus până la capăt.

'PNL să spună cum vor să guverneze. Au guvernat cu noi şi apoi Crin Antonescu i-a scos de la guvernare ca să câştige prezidenţialele. Acum, domnul Antonescu nu mai candidează, ci Klaus Iohannis, nu mă bag în această aiureală. Sper că de luni, minţile lucide din PNL vor înţelege că am început un proiect împreună, USL, cel mai de încredere în România şi trebuie dus la capăt', a declarat joi, la Timişoara, Victor Ponta, răspunzând unei întrebări a unui jurnalist dacă se teme de moţiunea de cenzură depusă de liberali, în condiţiile în care PNL susţine că e pregătit să guverneze cu Iohannis premier din 2015.

×