x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică “Iohannis va sesiza CCR pentru a trage de timp”

“Iohannis va sesiza CCR pentru a trage de timp”

de Gabriela Antoniu    |    19 Oct 2018   •   09:06
“Iohannis va sesiza CCR pentru a trage de timp”

Preşedintele Klaus Iohannis sugerează că nu va accepta propunerea ministrului Justiţiei Tudorel Toader de a o numi pe Adina Florea la conducerea DNA. Analistul politic Ion Cristoiu spune că şeful statului va sesiza Curtea Constituţională în acest caz şi atrage atenţia că o eventuală remaniere a lui Tudorel Toader ar fi o mare greşeală care va duce la ruperea coaliţiei. În opinia sa, ALDE ar trebui să-l înlocuiască pe ministrul de Externe ,Teodor Meleşcanu.

Klaus Iohannis a declarat ieri la Bruxelles că nu va accepta ca România să facă paşi înapoi împotriva corupţiei, susţinând că din acest motiv DNA are nevoie în fruntea sa o persoana independentă.

“Avem un aviz negativ de la CSM care conţine lucruri care trebuie să ne dea de gândit. Până atunci am cerut departamentului de resort să verifice legalitatea acestei propuneri. Dar nu voi accepta nimic ce reprezintă un pas în spate în lupta împotriva corupţiei", a spus Iohannis. El a adăugat că nu o cunoaşte pe Adina Florea şi nici nu e nevoie să o cunoască, dar va studia documentele şi va spune mai multe când va reveni în ţară. Preşedintele nu poate refuza decât o singură dată numirea procurorilor de rang înalt.

Secţia de procurori a CSM consideră că Adina Florea nu e potrivită pentru conducerea DNA deoarece are rezistenţă scăzută la stres, o capacitate de analiză şi sinteză reduse, sincope privind onestitatea şi imparţialitatea, superficialitate. Avizul CSM este consultativ.

Analistul politic Ion Cristoiu a declarat pentru Jurnalul că verificările cerute de Iohannis în cazul propunerii Adinei Florea arată că şeful statului va sesiza CCR. În opinia sa, printr-un astfel de gest, Iohannis nu face altceva decât să tragă de timp pentru a lăsa impresia că încă mai deţine frâiele puterii.

Aşa a făcut şi după ce Guvernul a sesizat CCR în urma refuzului său de a o revoca pe Laura Codruţa Kovesi de la conducerea DNA. După pronunţarea Curţii, Iohannis a spus că aşteaptă motivarea, iar când a sosit motivarea a spus că o citeşte până o înţelege pentru a putea lua o decizie. Şi i-a luat mai bine de o lună.

Deşi şeful statului invocă avizul negativ dat de CSM Adinei Florea, respingerea candidaturii nu e obligatorie, existând un astfel de precedent. S-a întâmplat în 2009, când fostul preşedinte Traian Băsescu a numit-o pe Laura Codruţa Kovesi la conducerea Parchetului General chiar dacă primise aviz negativ de la CSM.

Cum avem de-a face cu o dubla măsură , Ion Cristoiu nu crede că Iohannis se va obosi să dea vreo explicaţie, apelând în cel mai bun caz la purtătorul său de cuvânt, aşa cum a făcut-o şi când a decis revocarea Laurei Codruţa Kovesi de la şefia DNA.

Oricum, pentru Iohannis, care vrea să candideze pentru un nou mandat prezidenţial, lupta anticorupţie ca temă de campanie va dispărea. “ Prin numirea Adinei Florea şi noile legi ale justiţiei, DNA şi lupta anticorupţie dusă până acum de Binom e istorie . DNA-ul Binomului e mort”, a subliniat Ion Cristoiu. În opinia sa, Adina Florea este un procuror profesionist, care nu va răspunde la comenzi politice, iar noile criterii de accedere a magistraţilor în DNA, Parchetul General, nu vor mai permite unor procurori aduşi de prin ţară, fără experienţă, să instrumenteze marile dosare.

Cum Tudorel Toader anticipa o astfel de reacţie din partea lui Iohannis, el a declarat recent la Antena 3 că dacă președintele respinge prima propunere pentru șefia DNA, nu mai poate respinge a doua propunere. “Nu scrie nicăieri că a doua propunere trebuie să fie altcineva decât prima propunere. Pot face aceeași propunere”, a precizat Toader. El a amintit că în Comisia de evaluare de la Ministerul Justiției a fost unanimitate pentru Adina Florea.

Totuşi, ca măsură de rezervă, Adina Florea şi-a depus candidatura la CSM pentru un post de procuror la Secţia de Investigare a Magistraţilor.

Klaus Iohannis poate cere Curţii Constituţionale să constate existenţa unui conflict juridic între ministrul Justiţiei şi Preşedinţie în cazul numirii Adinei Florea la în funcţia de procuror-şef al DNA

Teodor Meleşcanu, pe lista remaniaţilor

PSD se pregăteşte de remanierea propriilor miniştri, iar liderii partidului vor ca şi ALDE să-şi înnoiască garnitura pentru a nu crea impresia că treburile merg prost doar într-o parte . Pe o listă neoficială a remaniaţilor, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, susţinut de ALDE, ocupă un loc de frunte. Întrebat recent despre relaţia cu Tudorel Toader, liderul PSD a răspuns ironic: “Eu îl rog şi el ascultă. Tot timpul ascultă”. Dragnea i-ar fi pus lui Toader trei condiţii pentru a rămâne în Guvern, printre care ordonanţa privind amnistia şi graţierea la care acesta nu a dat curs. Postul de ministru al Justiţiei aparţine PSD, fapt recunoscut şi de liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu. Analistul politic Ion Cristoiu spune însă că remanierea lui Toader ar fi o mare greşeală, deoarece ministrul justiţiei a demonstrat că are pregătire juridică pentru a ocupa acest post. „ Remanierea lui Tudorel Toader va duce la ruperea coaliţiei”, a avertizat Ion Cristoiu. Şi asta pentru că Toader este susţinut puternic de Tăriceanu. De altfel, luna trecută, când Dragnea ar fi cerut remanierea lui Toader pe motiv că nu şi-ar asuma toate deciziile cerute de PSD, liderul ALDE s-a opus şi l-a susţinut public. "Eu cred că România nu a mai avut de mult un ministru al Justiţiei care să aibă curajul să îşi asume responsabilităţile şi prerogativele date de lege şi de Constituţie, cum este cazul ministrului Toader ", a declarat Tăriceanu.

Ion Cristoiu spune că ministrul pe care ALDE ar trebui să-l înlocuiască este Teodor Meleşcanu de la Externe. “Teodor Meleşcanu nu a îndeplinit nimic din programul de guvernare pe politică externă”, a subliniat Cristoiu.

 

×
Subiecte în articol: Klaus Iohannis