x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ion Iliescu: "Cu un preşedinte ostil trebuie să câştigăm alegerile cu o majoritate covârşitoare"

Ion Iliescu: "Cu un preşedinte ostil trebuie să câştigăm alegerile cu o majoritate covârşitoare"

de Agerpres    |    07 Noi 2012   •   18:29
Ion Iliescu: "Cu un preşedinte ostil trebuie să câştigăm alegerile cu o majoritate covârşitoare"
Sursa foto: Intact Images

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, miercuri, la Craiova, că USL trebuie să câştige alegerile parlamentare nu oricum, ci cu o majoritate convingătoare, pentru a evita orice fel de surpriză în relaţiile delicate cu preşedintele Traian Băsescu care rămâne cu atribuţiile sale constituţionale.

"Am intrat în plan politic într-o perioadă complicată, dificilă, tensionată. Cred că aceste alegeri au menirea să aducă un element de stabilitate în viaţa ţării, în viaţa politică şi în guvernarea ţării. De aceea este important nu să se câştige oricum aceste alegeri, ci să câştigăm cu o majoritate convingătoare, pentru a evita orice fel de surpriză în relaţiile delicate cu preşedintele ţării care rămâne cu atribuţiile sale constituţionale. Deci este o misiune politică foarte importantă pentru ţară şi nu pentru interesul de partid al oamenilor noştri şi pentru a crea o stare de stabilitate în ciuda faptului că nu mai avem coerenţa pe care am avut-o", a spus Ion Iliescu.

Fostul preşedinte al României a mai afirmat că guvernările social-democrate, chiar în anii grei din 90, cum a fost perioada Guvernului Văcăroiu, care a rezistat patru ani într-o perioadă foarte dificilă pentru ţară, când se prăbuşise economia, o lume, un sistem, au avut coerenţă.

"Momentul 1989 nu a fost o schimbare oarecare, atunci s-a prăbuşit o lume întreagă, un sistem la scară internaţională, iar în România în condiţii dramatice, economia intrând în derivă. A fost o perioadă foarte grea. Guvernul Văcăroiu a fost primul care a introdus puţină ordine în viaţa noastră economică. În ciuda acestui lucru am pierdut alegerile în 1996. Dar a fost coerenţă în această perioadă. A urmat coerenţa Convenţiei Democrate, care însă nu a rezistat politic. Am revenit în anul 2000 şi am avut coerenţă şi am avut instituţia prezidenţială, guvernul, majoritate parlamentară şi am asigurat o guvernare bună ţării. Azi nu avem această premisă. Pornim de la o premisă nefericită, cu un preşedinte ostil majorităţii parlamentare existente şi care trebuie să se consolideze. De aceea majoritatea trebuie să fie suficient de puternică pentru ca să poată impune nişte reguli coerente în guvernarea ţării. De aceea trebuie să abordăm această campanie electorală prin semnificaţia şi prin importanţa ei pentru stabilitatea ţării", a spus fostul preşedinte al României.

×