x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ion Iliescu si Adrian Nastase nu au nevoie de tutele

Ion Iliescu si Adrian Nastase nu au nevoie de tutele

12 Ian 2005   •   00:00

"Au venit cu ideile lor si au plecat cu ale noastre." Aceste cuvinte rostite ieri-seara de presedintele PSD, Adrian Nastase, reprezinta esenta intalnirii pe care conducerea acestei formatiuni a avut-o cu presedintii organizatiilor judetene, intalnire care a durat mai bine de noua ore. O alta idee acreditata de liderul PSD a fost aceea ca intre el si Ion Iliescu nu exista nici un conflict.

KISELEFF. Liderii PSD s-au intalnit cu reprezentantii organizatiilor din teritoriu
REDUSI LA TACERE. Avand ca principal punct pe ordinea de zi modul in care va fi reformat partidul dupa pierderea alegerilor, intalnirea dintre conducerea PSD si presedintii organizatiilor judetene ale partidului se anunta una destul de incrancenata. Cu putin timp inainte de a intra in sedinta, o serie de lideri locali pareau hotarati sa ceara socoteala conducerii centrale pentru esecul in alegeri. Mai mult, ei nu excludeau posibilitatea aparitiei unei a treia personalitati pentru functia de presedinte al PSD, in afara de Ion Iliescu si Adrian Nastase. In fruntea contestatarilor se afla Marian Oprisan, presedintele PSD Vrancea. Acesta a apreciat ca a venit vremea ca Adrian Nastase "sa treaca pe banca de rezerve, dupa ce a jucat pe toate posturile in partid". Despre Ion Iliescu, baronul de Vrancea a subliniat ca masura de a-l gratia pe liderul minerilor "nu il mai legitimeaza in ochii romanilor ca presedinte al PSD".

Dupa sedinta insa, lucrurile au stat cu totul altfel. "Marian Oprisan a venit cu ideile lui si a plecat cu ideile noastre. Asta demonstreaza capacitatea de persuasiune a partidului", a declarat presedintele PSD, Adrian Nastase.

In legatura cu existenta vreunui conflict in PSD, Nastase a fost extrem de transant: "Am auzit ca exista a treia cale. Dupa noua ore de dezbateri, pot sa va spun ca eu nu am auzit asa ceva. Ideea de baza a intalnirii noastre a fost ca cei doi lideri ai partidului, Ion Iliescu si Adrian Nastase, trebuie sa lucreze impreuna pentru unitatea partidului (…). Nici eu, nici Ion Iliescu nu avem nevoie de tutele. Atata timp cat ne intelegem nu este nici o problema". Presedintele PSD a apreciat ca "strategia unora este sa creeze impresia ca eu si Ion Iliescu cream o scindare in partid".

UNITATE. Presedintele PSD a aratat ca discutiile cu liderii locali ai partidului s-au axat pe ideea de "unitate, innoire doctrinara, mesajul partidului catre tineri, studenti si alte categorii". "Oamenii sunt hotarati sa treaca la treaba. Avem nevoie de acest semnal de solidaritate", a spus Nastase, precizand ca, in ciuda comentariilor aparute, intalnirea conducerii PSD cu liderii locali ai partidului a avut un final "fericit". Chestionat in legatura cu sefia PSD, Nastase a precizat ca nu are o problema in ceea ce priveste candidatura lui Ion Iliescu. "Nu cred ca in partid trebuie sa existe astfel de discutii, tinta noastra trebuie sa fie Guvernul Tariceanu", a mai spus Nastase.

MONITORIZARE. In acest context, Nastase a precizat ca, incepand de astazi, PSD va avea grupuri de reactie rapida atat la Camera Deputatilor, cat si la Senat. "Vom urmari activitatea Guvernului, dar mai ales a presedintelui Traian Basescu, care se comporta si ca un prim-ministru", a spus Nastase.

CONDUCERE RESTRANSA
In cadrul intalnirii de ieri s-a stabilit convocarea Biroului Executiv al PSD la sfarsitul lunii ianuarie, care va alege o Delegatie Permanenta. Ea va avea o componenta restransa si va asigura conducerea executiva a partidului pana la Congres. Adrian Nastase a estimat ca forul suprem al PSD s-ar putea intruni la sfarsitul lunii martie - inceputul lunii aprilie, pentru a da timp organizatiilor locale sa se reorganizeze. El a explicat ca s-a luat aceasta decizie, deoarece se ajunsese intr-o situatie "oarecum ciudata", Delegatia Permanenta autosuspendandu-se inainte de alegeri, iar Biroul Coordonator, care a inlocuit acest for, avand atributii legate doar de pregatirea alegerilor.

COMPETITIE
Adrian Severin a declarat ieri ca innoirea PSD nu inseamna inlocuirea unor oameni cunoscuti cu unii necunoscuti, precizand ca "aducerea anonimilor este o ruleta ruseasca". El a mai spus ca nu este cazul ca discutiile din partid sa fie fixate in jurul lui Adrian Nastase si Ion Iliescu, ci pe proiecte. Severin a afirmat ca membrii PSD nu trebuie sa se manifeste in batalii pe grupuri de interese, adaugand ca discutia "Nastase versus Iliescu" este nerelevanta. Severin a precizat ca a trimis conducerii PSD un document privind aceste opinii, document mai vechi decat cel al colegilor de la Cluj. (Carmen Vintila)
×
Subiecte în articol: politic psd nastase partidului iliescu adrian ion