Ion Iliescu: "Vin nişte scribălăi să dea lecţii…"

Intervenţia lui Ion Iliescu la Masa Rotundă cu tema "Revoluţia Romănă din Decembrie 1989 şi Raportul Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din Romănia (Palatul Parlamentului, Bucureşti, 27 martie 2007)

"Care este tema intălniri noastre? Vrem să ne raportăm la modul in care Revoluţia Romănă este reflectată intr-un document care are pretenţia să facă o analiză a ceea ce a insemnat regimul de dictatură comunistă in Romănia. Şi ce loc acordă acest raport Revoluţiei Romăne? Incerc să punctez căteva lucruri.


In primul rănd, ce loc acordă acest raport care are peste 600 de pagini, Revoluţiei Romăne, 6 pagini. Şi ce spune in aceste pagini? Nu ştiu dacă aţi apucat să citiţi cu toţii, să vedeţi conţinutul acestor pagini? Pe circa o jumătate de pagină să vedeţi ce aberaţii, ce monstruozităţi pot fi exprimate. Intr-un raport care are pretenţia să facă o asemenea analiză. Deci, in primul rănd ca spaţiu. Acordă un spaţiu de bagatelă. Cui? Principalului eveniment care a marcat schimbarea fizionomiei societăţii romăneşti, care a insemnat prăbuşirea dictaturii comuniste şi deschiderea Romăniei spre transformări profunde. Aceasta inseamnă o Revoluţie.

Transformarea societăţii, a structurilor ei, in primul rănd politice. Trecerea de la dictatură spre democraţie, spre stat de drept, spre pluralism politic, alegeri libere, Constituţie nouă. Schimbare radicală a structurilor economice, sociale, trecerea de la o economie dirijată centralizat cu metode administrative de către stat spre economie de piaţă, viabilă, valabilă, competitivă. Vedem ce greu este acest proces. Şi apoi, locul Romăniei in lume. Toate aceste elemente sunt exprimate sintetic in programul Revoluţiei Romăne, care nici măcar nu este menţionat in acest raport. De aceea, cred că este descalificant, pur şi simplu, modul in care acest raport abordează Revoluţia Romănă.


El işi propune să condamne comunismul. Păi condamnarea de fond a dictaturii comuniste a făcut-o Revoluţia Romănă. A făcut-o poporul romăn prin jertfele, sacrificiile pe care le-a dat. Să tratezi cu atăta lipsă de atenţie şi de respect un asemenea moment din istoria noastră contemporană şi jertfele romănilor, să vii cu speculaţii de ordin politic, partizane, este inadmisibil .


Şi cine sunt aceşti oameni? Ce au făcut ei? atăt in perioada dictaturii, căt şi in momentele acelea fierbinţi, care presupuneau şi asumare de riscuri şi sacrificii. Şi acum, vin ei să facă tot felul de speculanţii asupra a ceea ce s-a intămplat in Romănia acestor ani, să dea sentinţe. Asta este revoltător şi este, intr-adevăr, descalificant pentru un document care se doreşte document politic, de reper, cu privire la o perioadă importantă din istoria contemporană a Romăniei.


Dar, uitaţi ce conţine acest raport. O primă apreciere. Cineva s-a referit la ea. "Adevărata cartă a Revoluţiei din decembrie 1989 a fost proclamaţia de la Timişoara din 11 martie 1990". Cum poate fi acceptată o asemenea apreciere? Este jignitoare această apreciere la adresa Revoluţiei Romăne. E total ignorat comunicatul către ţară al CFSN din 22 decembrie. Care ce spune? "Trăim un moment istoric. Clanul Ceauşescu a fost eliminat de la putere. Se deschide o pagină nouă in viaţa politică şi economică a Romăniei. In acest moment de răscruce am hotărăt să ne constituim in Frontul Salvării Naţionale care se sprijină pe armata romănă - aceasta era in noaptea de 22 decembrie - şi grupează toate forţele sănătoase ale ţării care s-au ridicat cu curaj in apărarea libertăţii şi demnităţii in anii tiraniei totalitare". Apoi, "scopul Frontului Salvării Naţionale este instaurarea democraţiei, libertăţii şi demnităţii poporului romăn". Acesta este documentul politic esenţial care consemnează ce s-a intămplat in Romănia in acel moment. "Din acest moment se dizolvă toate structurile de putere ale clanului Ceauşescu. Guvernul se demite. Consiliul de Stat şi instituţiile sale işi incetează activitatea. Intreaga putere in stat este preluată de Consiliul Frontului Salvării Naţionale". Aceasta este esenţa unei revoluţii. Inlătură o putere care reprezenta un anumit sistem şi instaurează o putere nouă, provizorie. Apoi se prezintă şi programul revoluţiei. Sunt cele zece puncte programatice care se referă la cele trei elemente fundamentale de schimbare din societatea romănească. Schimbări in plan politic, prin instaurarea unui sistem democratic, pluralist, alegeri libere, o nouă Constituţie. In al doilea rănd in plan economic şi social, prin schimbarea esenţei economiei romăneşti, industrie, agricultură, comerţ ş.a.m.d. şi probleme legate de reorganizarea invăţămăntului, eliminarea dogmelor ideologice. Eliminarea minciunii, imposturii, statuarea unor criterii de competenţă in toate domeniile de activitate, aşezarea pe baze noi a culturii naţionale şi in fine intreaga politică externă a ţării să servească promovării bunei vecinătăţii, prieteniei, păcii in lume, integrăndu-se in procesul de construire a unei Europe, casă comună a tuturor popoarelor continentului. Acesta a fost programul politic al Revoluţiei Romăne care se referă la aceste transformări de esenţă din societatea romănească. El este total ignorat in acest document. Vorbeşti de Revoluţia Romănă şi nu te referi la programul său politic şi la consemnarea momentului de răsturnare?


Totodată, raportul jigneşte Timişoara, cănd se referă la proclamaţia din 11 martie 1990, considerat de autori drept program al Revoluţiei Romăne. Păi, acela era un alt moment al istoriei noastre. Iar Proclamaţia respectivă era un document de esenţă electorală. In schimb, este ignorat documentul de bază al Revoluţiei de la Timişoara: Proclamaţia din 21 decembrie. In 20 decembrie, timişorenii au proclamat oraşul liber; iar pe 21 apare Proclamaţia Frontului Democrat Romăn, inaintea fugii lui Ceauşescu, care afirmă că Frontul Democrat Romăn este organizaţie politică, constituită in Timişoara pentru a realiza un dialog cu Guvernul Romăniei in scopul democratizării ţării. Acesta era stadiul. Asta era ceea ce işi puteau propune timişorenii. Şi că Frontul Democratic condiţionează inceperea acestui dialog de demisionarea preşedintelui Nicolae Ceauşescu. Un prim punct. Al doilea, propune Guvernului ca bază de discuţie unele revendicări, alegeri libere, libertatea cuvăntului, deschiderea graniţelor, integrarea Romăniei in plan european, eliberarea neitărziată a tuturor deţinuţilor, revitalizarea economiei naţionale, reforma invăţămăntului, deci elemente de esenţă politică. Şi, referitor la evenimentele din Timişoara, cere să fie traşi la răspundere cei vinovaţi de crime, eliberarea unora ş.a.m.d. In raport este ignorat acest document al Timişoarei şi se referă, in schimb, la proclamaţia din martie, care era un document electoral. Ne aflam, de acum, in pregătirea alegerilor din mai.


Eu am stat de vorbă cu reprezentanţii Societăţii Timişoara, in frunte cu George Şerban, cănd aveau altă formă a acestei proclamaţii; nu exista punctul 8. Şi cănd veniseră, ca platformă de bază, cu proclamarea ideii de autonomie a Banatului faţă de Bucureşti. Atunci am avut o discuţie cu ei şi le-am explicat ce periculoasă este o asemenea idee. Şi am spus că pe mine, care am trăit la Timişoara, nu mă ingrijorează acest lucru pentru Timişoara şi pentru Banat, că in Banat sunt oameni mai cumpăniţi şi există o istorie a convieţuirii mai echilibrate; dar, această idee extinsă la Transilvania, am spus atunci, poate să reprezinte un mare pericol naţional, pentru unitatea Romăniei. Romănii de-a lungul secolelor s-au luptat pentru eliberare şi pentru unirea intr-un singur stat naţional unitar şi voi veniţi cu ideea scindării statului prin asemenea idei, care, de altfel, au căpătat apoi conotaţii şi exprimări periculoase in Ardeal. Şi au inţeles. Au eliminat acest capitol din document.


Deci, in acest raport, chiar şi Timişoara este jignită. Este ignorată Timişoara din decembrie, şi inclusiv documentul programatic prezentat pe 21 decembrie şi se menţionează un document care era o platformă electorală, in care s-a introdus punctul 8, care ii aparţinuse lui Dan Amedeo Lăzărescu reprezentant al Partidului Liberal in comisia juridică a CPUN, care elaborase Legea electorală pentru alegerile din mai. El, acolo, a incercat să introducă această idee, care s-a discutat in CPUN şi a fost respinsă, aşa cum a fost respinsă şi o altă idee, propusă de alţii, ca să nu fie admişi la alegeri oameni care nu trăiseră in ţară inainte de ’89. Erau direct afectaţi cei doi candidaţi, domnii Cămpeanu şi Raţiu. Eu, in CPUN, am intervenit direct şi am arătat că este incorectă o asemenea chestiune. Oamenii respectivi au trăit in afara ţării nu datorită voinţei lor, ci datorită imprejurărilor politice. Şi ar fi incorect din partea noastră să nu le dăm posibilitatea să se prezinte, să candideze şi să se pronunţe alegătorul romăn. Autorii raportului prezintă, deci, acest document electoral al Societăţii Timişoara drept "adevărata Cartă a Revoluţiei din decembrie". Este jignitor la adresa Revoluţiei Romăne.

Mai departe. Nu se spune nimic despre alegerile din mai 1990. Păi, după răsturnarea din decembrie, al doilea moment decisiv pentru evoluţia societăţii romăneşti şi pentru consemnarea prin voinţă populară a schimbării produse din decembrie, au fost alegerile libere din mai 1990. Pentru asta ne-am luptat. Autorii raportului fac apologia Pieţii Universităţii; ei, de fapt, sunt sclavii ideologiei Pieţii Universităţii, care a introdus atunci elemente de tensiuni şi de stări conflictuale in societatea romănească. Şi omit cu desăvărşire acest moment crucial - alegerile din mai 1990 şi ce au insemnat ele. Ele au dat girul popular schimbărilor produse in decembrie, programului Frontului Salvării Naţionale cu componentele de care vorbeam. A ales adunarea constituantă care trebuia să redacteze noua Constituţie a ţării. Aceste elemente componente ale procesului revoluţionar, ale infăptuirii Revoluţiei Romăne, sunt ignorate in acest raport. Este inadmisibil aşa ceva. Nemaivorbind despre idealizarea Pieţei Universităţii, care a fost, in fond, o tribună electorală a opoziţiei. Ea era, de fapt, ilegală. In CPUN, la propunerea partidelor din opoziţie, adoptasem un decret-lege care interzicea ocuparea de spaţii publice: căi de circulaţie, pieţe publice, cu manifestări electorale. Or, ei au ocupat in mod samavolnic piaţa şi au profitat de faptul că organele de ordine, nu-şi puteau permite, prin forţă, să impună respectarea legii. Şi au fost toleraţi o lună şi ceva in Piaţa Universităţii. Aceasta nu a slujit opoziţiei. Pentru că aceasta a intreţinut un focar de tensiune permanentă şi in Capitală şi in ţară şi replica a fost votul popular care a sancţionat grav opoziţia. Opoziţia a pierdut pe măna ei, prin acţiunea Pieţii Universităţii, pe care aceştia o prezintă ca expresia afirmării democraţiei in Romănia. Ceea ce este iarăşi o aberaţie. Or, atunci, poporul romăn s-a exprimat clar, aşa cum s-a exprimat şi in 1992; după ’96, a avut loc prima alternanţă la putere. Era expresia noii realităţi, a pluralismului politic, schimbarea forţelor politice la putere şi in opoziţie, urmată de a doua alternanţă din anul 2000.

Tot aici, in raport se vehiculează o minciună. Apropo de Piaţa Universităţii, se afirmă că manifestaţia ar fi fost "reprimată cu o bestialitate fără precedent". Care manifestaţie a fost reprimată, domnilor? Deci, au stat o lună şi ceva in Piaţa Universităţii. Nimeni nu s-a atins de ei. Deşi deranjau. Au deranjat circulaţia Capitalei şi populaţia din zonă supusă zgomotului permanent, seara şi noaptea, cu spectacolele lor. Nimeni nu s-a atins de ei. După alegerile din 20 mai, participanţii la aceste manifestaţii serale s-au retras. Liga studenţilor s-a retras. Marian Munteanu, a doua zi după alegeri, a dat o declaraţie publică că Liga studenţilor se retrage din piaţă. PNţCD, ziua următoare, a dat o declaraţie similară. Şi au incetat orice fel de manifestări. A rămas in piaţă un grup, aşa-zişi grevişti ai foamei, in corturi, care prezentau şi un spaţiu imund. Televiziunea bulgară s-a amuzat cu prezentarea unor scene din corturile respective. Dar, la fel, nu aveam forţe de ordine care să impună ordinea in ţară. Şi au ezitat să intervină in forţă, să elibereze Piaţa Universităţii. Acest lucru se impunea, intrucăt pe 14 iunie trebuia să se intrunească noul Parlament. După multe incercări şi refuzuri de a dialoga cu autorităţile, in fine, pe 11 iunie, lucru pe care-l omit toţi cei care vorbesc despre evenimentele din iunie, vicepremierul Vătăşescu s-a intălnit cu o delegaţie a greviştilor foamei. Şi a ajuns cu ei la o inţelegere. Ce mai revendicau ei? Post liber de televiziune. El, fiind şi specialist in domeniu, le-a explicat ce inseamnă alt post de televiziune, la tehnica de atunci şi la mijloacele financiare de atunci ale ţării. Au inţeles. S-au angajat că se retrag din piaţă. Pe această bază s-a luat măsura eliberării Pieţii pe 13 dimineaţa, cănd cei mai mulţi nici nu mai erau in corturi.


Dar, in după-amiaza zilei de 13 iunie, Capitala a trăit ore de coşmar, cu acţiuni violente. Instituţii publice au fost devastate. Clădirea poliţiei, de unde au luat şi arme, au distrus dosare, au dat foc clădirii. Clădirea Ministerului de Interne asediată pănă seara tărziu, clădirea SRI devastată, clădirea televiziunii devastată. Atunci a suferit foarte mult arhiva televiziunii, prin actele de vandalism care s-au comis.


In raport nu se vorbeşte despre aşa ceva, in schimb se vorbeşte de mineriade. Iarăşi se vehiculează un fals istoric. Dezavuănd şi tulburările şi violenţele săvărşite de mineri, trebuie recunoscut că nu minerii au adus violenţa in viaţa politică romănească. Ei nu au fost in Bucureşti pe 12 ianuarie, cănd putea să se işte o ciocnire periculoasă. N-au fost in Bucureşti pe 28 ianuarie cănd, deşi conducătorii demonstraţiei se aflau in dialog cu conducerea CFSN şi a guvernului, elemente dintre demonstranţi au aruncat cu sticle incendiare la parterul clădirii Guvernului. Pe 18 februarie a fost devastată clădirea Guvernului. Era intr-o duminică. Gelu Voican lucra la etajul doi. Au năvălit peste el şi au vrut să-l arunce pe fereastră. Aceştia nu erau mineri. Era, in schimb, domnul Mărieş de la Asociaţia 21, care şi acum este unul din elementele agitate, care deformează lucrurile şi fac presiuni asupra procurorului Dan Voinea.


Se menţionează evenimentele din Tărgu Mureş, care ar fi fost o diversiune etnică şi care ar fi fost folosite drept pretext pentru infiinţarea SRI. Minciună ordinară. N-a fost uşor, in condiţiile de atunci, să stopăm evoluţia evenimentelor de la Tărgu Mureş, care erau foarte periculoase, provocate de acţiunile care au inceput in ianuarie, de separare a şcolilor pe criterii etnice. Ce era anormal - copii romăni şi maghiari să inveţe in acelaşi local de şcoală, avănd clase separate de limba maghiară şi de limba romănă. Ce era nociv? De ce trebuia să se despartă şcolile? Asta a incitat stările de spirit. Plus alte manifestări pe la Sovata. Intrarea, pe la Satu Mare, a unui număr mare de cetăţeni maghiari din Ungaria ş.a.m.d. S-a creat o situaţie foarte periculoasă pentru ţară. Iordan Rădulescu şi cu generalul Chelaru au fost printre cei care au fost prezenţi ca să impiedice dezvoltarea acestui conflict. Amăndoi erau colonei pe aceea vreme şi au incasat şi de la unii şi de la alţii, pentru că s-au interpus intre cele două grupări. Să spui despre aceste evenimente, care au fost atăt de periculoase pentru stabilitatea ţării, că ele ar fi fost pregătite de putere ca diversiune pentru ca să aibă pretext să infiinţeze SRI, este o mărşăvie curată.


Acest act, raportul Comisiei prezidenţiale, prin asemenea aserţiuni, prin asemenea elemente, este un act antinaţional. Prezintă de o manieră deformată realităţile romăneşti, Revoluţia Romănă şi tot ceea ce a urmat după aceasta; este, aşa cum spuneam, descalificant pentru cei care l-au intocmit. Este un lucru inadmisibil. Şi pot fi reţinute multe alte minciuni.

Dan Voinea este citat ca autoritate in privinţa unor aprecieri false despre Revoluţie, despre fenomenul "teroriştilor", care ar fi fost inventaţi de cei care au preluat puterea in decembrie. Auzi ce năstruşnicie. Să ne reamintim datele concrete.


La 12.06, Ceauşescu a părăsit clădirea Comitetului Central cu elicopterul. S-a creat o atmosferă generală de euforie că a plecat, in fine, dictatorul. Eu lucram la Casa Scănteii. Căţiva ani la rănd, căt am lucrat la Editura Tehnică, fusesem urmărit de securitate, la vedere. Pănă şi in dimineaţa de 22 decembrie, cele două echipaje care m-au insoţit toată vremea in această perioadă, m-au insoţit de acasă pănă la Casa Scănteii. Aveam, dacă vreţi, un fel de "gardă personală". Două echipaje, două Dacii ale securităţii mă insoţeau de acasă la lucru şi invers, in oraş ş.a.m.d. La ora 11, a venit un coleg să-mi spună că au dispărut cei doi, "umbrele tale". Incepuseră muncitorii de pe platformele industriale să se indrepte spre centru şi şi-au luat şi ei tălpăşiţa.


Eu am ajuns pe la ora unu şi ceva la televiziune. Atunci mi-a venit ideea: toată lumea este veselă, euforică, pentru că s-a prăbuşit sistemul, dar ce se intămplă mai departe? Se creează un vid de putere; apare pericolul de anarhie. Trebuie să facem ceva. Atunci m-am adresat către cei care doresc să participe la găndirea unei structurări a noii puteri, să ne vedem in sediul Comitetului Central.
La ora 17, am ieşit in balconul CC, m-am adresat mulţimii; am propus, inclusiv organizarea alegerilor libere, in martie. Caramitru, care era lăngă mine, a spus că martie este prea devreme; să le programăm in aprilie, luna Paştilor, pentru a avea şi o semnificaţie de renaştere a ţării. Aşa am propus in Piaţă. Aşa am introdus şi in comunicatul către ţară.


Am incercat să ne retragem intr-un birou pentru a elabora un document-proclamaţie către ţară. Sediul era inţesat. Undeva, la etajul trei, am găsit un birou unde ne-am adunat vreo 15. Nu ne cunoşteam intre noi. Erau doar căţiva, cu care mă cunoscusem in trecut. Şi am inceput să redactăm comunicatul către ţară.
La 18,30, primul foc, prima rafală s-a tras spre biroul in care lucram noi. Intămplător, oare, chiar spre biroul respectiv? Ne-am imprăştiat imediat.


Ne-am readunat la sediul televiziunii, la etajul 11, unde am finalizat documentul. Acolo am incropit şi o listă intămplătoare privind componenţa primei structuri provizorii a Consiliului Frontului Salvării Naţionale. Eu inţeleg frustrările colegilor de la Timişoara. Atunci nu aveam nici o idee ce se intămplă in ţară. Nu aveam idee despre nimeni. Deci, prima listă de 39 membri s-a incropit acolo, pe loc, cu nişte nume cunoscute dintre cei care erau cunoscuţi ca dizidenţi, făcuţi public la Europa Liberă, şi dintre oamenii de faţă - de la baricadă, din sediul CC, din televiziune ş.a.m.d. Aşa s-a născut prima listă de 39. După care ne-am adresat ţării să se facă propuneri din toate judeţele să completăm Consiliul Naţional cu reprezentanţi ai tuturor judeţelor. Deci, nu din ignorarea importanţei Timişoarei, nu am putut include nume semnificative din partea lor.


Timp de patru zile am stat sub foc continuu. Şi in noaptea de 22 decembrie, ca să ajungem de la etajul 11 la studioul 4, a trebuit să trecem prin pasarela de legătură dintre turn şi clădirea studiourilor. Se trăgea in pasarelă cănd noi am traversat-o. Puteam să fim impuşcaţi oricare dintre noi; ne-am aruncat pe burtă, s-au prăbuşit geamuri peste noi. Am prezentat comunicatul către ţară, ne-am reintors la etajul 11. Toată noaptea s-a tras ca pe front spre etajul 11. Şi dinspre piaţă, şi dinspre Pangratti, şi dinspre Dorobanţi. Am stat la podea o noapte intreagă. Multă vreme au rămas urmele gloanţelor trase spre etaj. Un elicopter, a venit la un moment dat, şi a tras asupra etajului 13.


Astea au fost condiţiile in care s-a născut CFSN. Puteam noi să fi inventat diversiunea cu teroriştii? Noi eram ţinta acestora. Deci, şi asemenea minciuni sunt preluate.


Ele au fost vehiculate de o serie de oameni, elemente frustrate, care nu au făcut nimic nici in perioada dictaturii, nu şi-au asumat nici un risc in perioada Revoluţiei şi acum vin să o facă pe judecătorii naţiunii. Aceeaşi lipsă de demnitate morală manifestă şi cei care au participat la redactarea acestui document.


Ceea ce este trist, este că asemenea abordări sunt prezente şi in manualele de istorie, iar in unele Revoluţia este total absentă. Ar trebui ca in toate manualele de istorie să fie prezentate documentele de bază: comunicatul către ţară cu programul Revoluţiei Romăne, Proclamaţia de la Timişoara din 21 decembrie, nu cea din martie. Să figureze ca documente de bază, de studiu pentru oameni, pentru copii, să poată inţelege ce a insemnat Revoluţia Romănă.


Deci, acestea sunt căteva idei care se impun atunci cănd analizăm un asemenea document politic pe care Preşedintele ţării vrea să-l prezinte ca document de stat care să dea aprecieri asupra istoriei noastre recente. Iar, aşa cum bine s-a spus aici, dacă se vorbeşte de condamnarea dictaturii comuniste, păi poporul romăn a făcut-o nu prin vorbe, ci prin fapte. Revoluţia Romănă a fost manifestarea cea mai radicală a ridicării poporului impotriva dictaturii. Vin nişte scribălăi să dea lecţii celor care şi-au asumat şi riscuri şi răspunderi şi care au contribuit esenţial la infăptuirea Revoluţiei Romăne".


La reproşul unui participant că a scris o carte impreună cu Tismăneanu :

Domnul Ion Iliescu: Nu regret cartea respectivă. El este un oportunist sadea. După anul 2000, după ce căştigasem alegerile, el, deşi prieten cu oameni de dreapta din aşa-zisă "societate civilă", a apreciat că este profitabil să aibă un dialog cu şeful statului romăn, despre toată această istorie. Doi ani l-am tot amănat. Pănă la urmă am zis că nu-i rău. Mi-a dat o listă, pe cinci pagini, de intrebări. Mi s-a părut tematica interesantă şi nu regret cartea. Cartea rămăne valabilă. Caracterul omului este altă treabă.


O intervenţie: Concret, la Tărgovişte se vehiculează despre complicitatea conducerii garnizoanei militare, care a pus oameni de-ai lor să tragă, ca să simuleze fenomenul terorism. Şi nu numai acolo. Deci, este vorba de acuzaţia adusă conducerii de atunci a armatei.

Domnul Ion Iliescu: Şi aici sunt foarte multe relativităţi. Confuzii s-au petrecut multe. De ce la Timişoara s-a mai tras, că acolo lucrurile se incheiaseră din 20 decembrie.

Asta inseamnă să ignori realităţile zilelor şi nopţilor de atunci. S-a prăbuşit un sistem, s-a prăbuşit un stat, s-au prăbuşit toate structurile sale. Cine mai putea să ţină ceva in mănă? Iar noi veneam complet din afara sistemului de stat. Eu fusesem un om izolat complet; eram de şase ani directorul Editurii Tehnice, o unitate cu 60 de salariaţi cu totul. Ce legături aveam eu cu toate structurile de stat de atunci. In plus, eram una din personalităţile cele mai urmărite, cele mai suspectate şi cum spuneam cu un filaj pe urma mea la zi, la vedere. Chiar nu se mai jenau. In ultimii trei-patru ani nu se mai jenau; se afişau ca atare ca să ştiu că sunt urmărit.


In aceste imprejurări, fabulaţia cu privire la "terorişti" ca fiind o diversiune pusă la cale de mine şi de cei ce am construit CFSN, este o adevărată provocare. Noi să inventăm aşa ceva? Nu este o aberaţie? Este o abordare politică, partizană, care nu are nimic de-a face nici cu adevărul istoric, nici cu interesele ţării şi constituie elementul de bază al unei lupte politice oarbe, surde; ura ii orbeşte intr-atăt incăt devin iraţionali. Adică uzul raţiunii dispare in această mentalitate care ii domină.