x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Iordache, despre modificările la Cpp: Vrem să punem capăt abuzurilor; ne-am săturat de justiţie prin protocoale

Iordache, despre modificările la Cpp: Vrem să punem capăt abuzurilor; ne-am săturat de justiţie prin protocoale

18 Iun 2018   •   20:40
Iordache, despre modificările la Cpp: Vrem să punem capăt abuzurilor; ne-am săturat de justiţie prin protocoale
Sursa foto: Foto: Lucian Alecu

Preşedintele Comisiei pentru legile Justiţiei, deputatul social-democrat Florin Iordache, a declarat, luni, în plenul Camerei, că PSD doreşte prin iniţiativa de modificare a Codului de procedură penală să pună capăt abuzurilor şi a îndemnat parlamentarii din Opoziţie să ignore "ordinul de partid" şi să aducă România în "normalitate". 

"Am foarte multe elemente care susţin adoptarea acestei iniţiative (...), vă rog să le votaţi cu mintea dvs. pentru că noi chiar ne-am dorit să punem capăt abuzurilor. Prezumţiile pe care de-a lungul timpului le-am tot invocat cu prezumţia de nevinovăţie, prezentarea unor oameni cu cătuşe care de-a lungul timpului s-au dovedit nevinovaţi - la toate acestea vrem să punem capăt. La repartizarea aleatorie a dosarelor de asemenea dorim să implementăm şi la judecători, şi la procurori repartizarea aleatorie", a afirmat Iordache la dezbaterea modificărilor la Cpp. 

El a explicat că nu este adevărat faptul că se distrug probe. 

"În acelaşi timp, faptul că se spune în spaţiul public că anumite probe nu sunt luate în calcul este o mare minciună. În momentul în care ai un mandat şi găseşti o probă foarte bună, aceste probe se sigilează şi se vine cu un alt mandat şi se începe un nou dosar. Dar nu se poate să iei mandat pe pere şi tu găseşte mere şi alte chestiuni pe care în spaţiul public se spune că se şterg. Nu este adevărat", a susţinut Iordache. 

Florin Iordache a mai spus că, în practică, se fac dosare numai pe nişte indicii, iar după trei ani acea persoană este achitată. 

"Noi vrem prin acest proiect de lege să punem capăt abuzurilor. Ne-am săturat de abuzuri, ne-am săturat de justiţie făcută prin protocoale. Chiar vreau să vă rog să vă uitaţi la toate amendamentele pe care noi le-am făcut, sunt amendamente ascultând pe toată lumea. (...) Noi vrem să aducem România pe un drum normal. Ne-am săturat de abuzuri. (...) Fără îndoială, colegii din PSD vor susţine acest proiect de lege, vă rog şi pe dvs., înainte de a vota, să ignoraţi sarcina şi ordinul de partid şi să votaţi cum consideraţi dvs. şi trebuie să aducem o dată şi o dată normalitatea în România", a adăugat Iordache. AGERPRES

×