x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Istoricul Marius Oprea: „Vorbeşte Băsescu, gândeşte Petrov”

Istoricul Marius Oprea: „Vorbeşte Băsescu, gândeşte Petrov”

16 Sep 2019   •   16:39
Istoricul Marius Oprea: „Vorbeşte Băsescu, gândeşte Petrov”

Băsescu n-a ştiut. Săracul... N-a ştiut, atunci cînd semna cu pseudonim, că toarnă la Securitate. Dar unde, îşi închipuia el, că se duc delaţiunile lui?, se întreabă istoricul Marius Oprea, pe gandul.info.

"Şi de ce a ales să-şi nenorocească doi colegi de facultate, de la Institutul de Marină ”Mircea cel Bătrîn”, pe unul că vrea să rămînă în străinătate, cu prilejul primului voiaj peste hotare şi pe al doilea, că visează numai să se căpătuiască şi nu are nici pic de devotament pentru ”măreţele realizări”? Ce? Credea Băsescu atunci, în 1972, cînd a ales cu bună ştiinţă să-şi semneze notele informative cu pseudonimul ”Petrov” că ai săi colegi vor fi cumva mîngîiaţi pe creştet, pentru ce relata el despre ei?

Traian Băsescu persistă, în formă continuată, în minciună. Şi nu în minciuni cotidiene, mai mult sau mai puţin vinovate. Minte şi sub jurămînt, în faţa instanţei de judecată. Face orice, ca să scape de un verdict care, dacă e să fie judecat de o instanţă care nu judecă omul (care poate intimida, sau poate că se bucură, politic, de simpatie), ci fapta sa, nu poate să mai aibă scăpare", adauga Oprea.

Mai multe pe Gândul.info.

×