x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Juncker: Nu trebuie să exportăm în Europa conflicte interne

Juncker: Nu trebuie să exportăm în Europa conflicte interne

11 Ian 2019   •   12:37
Juncker: Nu trebuie să exportăm în Europa conflicte interne
Sursa foto: Virginia Mayo/Photograph: Virginia Mayo/AP

Şeful Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi-a exprimat convingerea vineri că există "toate şansele" ca România să deţină o primă preşedinţie de succes a Consiliului UE, dar a subliniat totodată că nu trebuie exportate în Europa "conflicte interne".

"Cred că preşedinţia română va putea să aibă o contribuţie foarte semnificativă, pentru a demonstra că toţi cei care pretind că în Europa sunt două blocuri, cei din Vest şi cei din Est, că există o fragmentare internă, să le arate că nu au dreptate, că Europa respiră cu aceşti doi plămâni şi că Europa, în timpul preşedinţiei române şi apoi, poate să acţioneze organizat şi ordonat. Ar fi foarte bine ca în interiorul ţării dumneavoastră să existe o atmosferă şi un spirit de consens care să permită ca Europa să avanseze. Nu trebuie să exportăm în Europa conflicte interne şi nici nu putem să ne angajăm într-o polemică fără sens şi fără scop, pentru că acest lucru va duce la multe probleme interne şi externe. România vrea să fie de folos Europei şi, de aceea, trebuie să stabilească la nivel intern condiţiile preliminare care să îi permită să aibă o preşedinţie de succes. Deci, de aceea, cred că pentru prima preşedinţie română există toate şansele să fie o mare preşedinţie", a spus el în cadrul unei conferinţe de presă susţinute alături de preşedintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni.

Junker a menţionat că a fost "întotdeauna aproape de calea României spre Uniunea Europeană" şi că în decembrie 1997 a fost preşedintele Consiliului European care a lansat procesul de aderare a altor state. El a adăugat că nu regretă decizia luată atunci, deoarece consideră că "fără România, Uniunea Europeană nu e completă".

"Cred că datorăm multe României, dar şi România, la rândul său, datorează multe Uniunii Europene. În numele Consiliului European, la Luxemburg, în aprilie 2005, am semnat tratatul de aderare a României la UE şi nu am avut niciodată nici cel mai mic regret cu privire la acest act", a mai spus el.

Junker a precizat că împreună cu preşedintele Klaus Iohannis a convenit asupra unei "foarte bune" pregătiri a reuniunii Consiliul European de la Sibiu, de pe data de 9 mai. El a adăugat că aceasta va fi o reuniune "dedicată stabilităţii", având în vedere că până la acea dată Regatul Unit va părăsi UE.

"Trebuie să demonstrăm tuturor, şi celor care ne observă din afară, că UE se relansează acum, are un nou început, e o nouă etapă în lunga sa istorie, care nu a fost niciodată un curs prea liniştit. Preşedinţia română va fi o preşedinţie care va oferi rezultate. Noi, Comisia, am pus pe masa de lucru a colegiuitorului, Parlamentul European şi Consiliul, o serie întreagă de propuneri legislative şi ne aşteptăm ca majoritatea să fie încheiate înainte de alegerile pentru Parlamentul European. Asta înseamnă multă muncă pentru preşedinţia română şi îmi cer scuze faţă de preşedintele român, pentru că CE a lucrat atât de rapid şi a reuşit să aducă în atenţia colegiuitorului european atât de multe iniţiative legislative", a menţionat el.

În acest sens, Junker a adăugat că preşedinţia română a Consiliului UE va trebui să se ocupe şi de perspectivele financiare multianuale, după ce preşedinţia austriacă a parcurs deja partea tehnică a acestui proces.

"Preşedinţia română trebuie să continue pe calea deschisă, pentru că nu putem să întrerupem chiar acum, înainte de alegerile europene, acest proces. Nu putem să avem o pauză nici în acţiune, nici în procesul de reflecţie şi dorim ca acest dosar să fie tratat cu atenţia şi viteza pe care le merită", a evidenţiat el.

În ceea ce priveşte Brexit, Junker a declarat că reprezentanţii CE se află în contact permanent cu prim-ministrul britanic şi că săptămâna viitoare Parlamentul de la Londra va desprinde concluzii pe marginea textelor propuse.

"Eu sper să avem un acord, nu îmi doresc o ieşire a Regatului Unit fără acord, pentru că aceasta ar fi o catastrofă şi pentru cetăţenii britanici, şi pentru întregul continent european, de aceea trebuie să desfăşurăm toate eforturile de acum până marţi, până la votul din Parlamentul britanic, pentru ca acest proiect important să nu eşueze", a spus el. AGERPRES

×
Subiecte în articol: jean-claude juncker