x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Kelemen Hunor: Deciziile politice trebuie aduse din nou în Parlament, aceasta este miza alegerilor

Kelemen Hunor: Deciziile politice trebuie aduse din nou în Parlament, aceasta este miza alegerilor

07 Noi 2016   •   22:02
Kelemen Hunor: Deciziile politice trebuie aduse din nou în Parlament, aceasta este miza alegerilor

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni seara, la Târgu Mureş, că miza alegerilor parlamentare din această iarnă o reprezintă readucerea deciziilor politice în Parlament.

"Noi am început în opoziţie şi am reuşit să propunem legi, fapt ce arată că putem să ne facem parteneri şi mai arată că suntem în stare să ne primim dreptatea. Prima este legea descentralizării, acceptată în 2012 şi noi, în 27 de ani, vrem să creştem competenţa de decizie a comunităţilor locale pe baza principiului subsidiarităţii. Am încercat acest lucru, însă Curtea Constituţională a României a considerat neconstituţională această idee. După 27 de ani, oare România pe ce cale vrea să o apuce? Pe calea în care deciziile se iau de către politicieni şi parlamentari aleşi sau de către nişte oameni care nu au fost aleşi nicăieri? Dacă putem să facem aşa încât deciziile politice să fie aduse din nou în Parlament, atunci putem vorbi şi despre aceste chestiuni (...) Deciziile politice trebuie aduse din nou în Parlament, aceasta este miza alegerilor parlamentare acum în 2016!", a afirmat Kelemen Hunor, potrivit traducerii oficiale, la lansarea candidaţilor UDMR din judeţul Mureş pentru alegerile parlamentare.

Politicianul a susţinut că UDMR a avut acest succes în opoziţie, întrucât atât PSD, cât şi PNL au acceptat amendamente legate de regionalizare şi de subregiuni, adăugând că şi aceste aspecte au fost însă anulate de către CCR.

"Curtea Constituţională a spus că ceea ce vrem noi e neconstituţional - o decizie politică luată de către Parlament, de către aleşi - fie buni, fie răi - dar un Parlament care a primit mandatul de la cetăţeni", a afirmat Kelemen Hunor.

Sursa: AGERPRES

×