x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Kelemen Hunor: Trebuie să votăm la referendum, dar fiecare după conştiinţă

Kelemen Hunor: Trebuie să votăm la referendum, dar fiecare după conştiinţă

21 Sep 2018   •   17:09
Kelemen Hunor: Trebuie să votăm la referendum, dar fiecare după conştiinţă

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, după şedinţa Consiliului Permanent al formaţiunii, că maghiarii şi susţinătorii formaţiunii sale trebuie să participe la Referendumul din 6-7 octombrie, dar fiecare să voteze după conştiinţa sa.

"Noi considerăm că democraţia înseamnă şi participare la vot, de aceea noi cerem alegătorilor şi maghiarilor din România, de la cei care ne ascultă, să meargă şi să participe la vot, să voteze, este lucrul cel mai important. (...) Trebuie să mergem la vot şi, în al doilea rând, noi spunem că fiecare să voteze după conştiinţă, susţinând valorile şi principiile în care crede fiecare om, fiecare alegător", a afirmat Kelemen Hunor.

El a mai spus că în primăvară a fost realizat un sondaj în rândul populaţiei maghiare din România, referitor la subiectul referendumului, sondaj din care a reieşit "o poziţie conservatoare".

"Noi considerăm că în acest moment şi în viitor diferite opinii trebuie să trăiască împreună şi cei care reprezintă aceste opinii trebuie să trăiască împreună, deci este necesară în continuare toleranţă din partea tuturor", a mai spus preşedintele UDMR. AGERPRES

×
Subiecte în articol: kelemen hunor