x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Klaus Iohannis a numit-o pe Ecaterina Andronescu ministru al Educației

Klaus Iohannis a numit-o pe Ecaterina Andronescu ministru al Educației

16 Noi 2018   •   14:15
Klaus Iohannis a numit-o pe Ecaterina Andronescu ministru al Educației

Ecaterina Andronescu este noul ministru al Educației. Klaus Iohannis a semnat decretul în ultimul moment. 

Președintele a întârziat fiindcă, după cum spunea el, Ecaterina Andronescu îi transmisese că nu dorește să fie ministru al Educației și nu înțelegea ce s-a întâmplat între timp de a acceptat nominalizarea din partea premierului. 

Astfel, Rovanei Plumb îi încetează interimatul la Ministerul Educației. 

×
Subiecte în articol: Ecaterina Andronescu