x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Klaus Iohannis, atacat din nou în Deutsche Welle

Klaus Iohannis, atacat din nou în Deutsche Welle

01 Ian 2015   •   11:33
Klaus Iohannis, atacat din nou în Deutsche Welle

Klaus Iohannis a fost tinta unor noi remarce dure intr-un editorial din Deutsche Welle, cu privire la "consilierii incompetenti", informeaza striripesurse.ro.

"Probleme pun în schimb, actualmente, consilierii incompetenţi ai noului preşedinte, (spre deosebire de cei competenţi aflaţi alături de el) şi faptul că, în mod cu totul regretabil, Iohannis a căzut în capcana unor astfel de sfetnici. În fine, pe mine personal mă îngrijorează aproape la fel de mult incapacitatea PNL de a prelua puterea, spre a da o şansă mandatului reformist încredinţat noului şef al statului", scrie editorialistul.

×