x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Klaus Iohannis: "Combinaţia vicepremier - ministru de Interne nu este negociabilă"

Klaus Iohannis: "Combinaţia vicepremier - ministru de Interne nu este negociabilă"

de Agerpres    |    11 Feb 2014   •   13:39
Klaus Iohannis: "Combinaţia vicepremier - ministru de Interne nu este negociabilă"

Într-un interviu acordat Agerpres, prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, primarul Sibiului s-a declarat decis să nu renunţe în timpul negocierilor din USL la funcţiile de ministru al Afacerilor Interne şi vicepremier.

De asemenea, Iohannis, care se recomandă ca fiind "un politician între două vârste, cu ceva experienţă în administraţie, interesat în rezolvarea unor probleme publice", şi-a propus ca intrarea României în spaţiul Schengen să reprezinte o prioritate pentru viitorul său mandat de ministru de Interne.

- Dl Iohannis, primul interviu ca viitor ministru...

- Asta nu pot să spun. Sunt acum primar. Dacă în zilele următoare voi fi ministru sau nu, depinde de negocierile de astăzi.

- Depinde strict de dumneavoastră?

- Nu. Nu depinde de mine decât în mică măsură. Eu voi fi unul dintre cei care participă la negocieri.

- O să renunţaţi la funcţia de vicepremier şi o să mergeţi doar ca ministru?

- Nu, în niciun caz. Deci ecuaţia sau combinaţia vicepremier - ministru al Afacerilor Interne nu este negociabilă.

- Dacă o să ajungeţi vicepremier şi ministru de Interne, va fi o prioritate pentru dumneavoastră intrarea României în spaţiul Schengen?

- Da. Este un punct important. Este o chestiune importantă pentru noi, care a fost dusă în discuţia publică prea sus, prea repede, înainte să avem garanţia că se realizează, de unde şi alţii au făcut acelaşi lucru. Schengen nu mai este de mult o chestiune a Ministerului de Interne, este o chestiune legată de politica europeană a României, deci de politica externă şi sper să existe voinţa politică în întreaga politică guvernamentală, plus preşedinte, să se negocieze în sensul rezolvării.

- Faptul că sunteţi unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai comunităţii germane din România cântăreşte mult în ecuaţia aceasta?

- Nu cred că trebuie să supraevaluăm acest lucru, având în vedere că mai multe ţări europene şi-au exprimat rezerve faţă de România, au legat discuţia Schengen, cu toate că nu este, cu discuţia pe MCV, şi aşa mai departe. Bunăoară pentru francezi sau pentru olandezi, nici nu cred că este un mare avantaj să vină un neamţ la Ministerul de Interne.

- Dar pentru Germania? Prezenţa unui etnic german ca ministru în Guvern ar fi o premieră în România.

- Este o premieră şi cu siguranţă va atrage ceva atenţie, însă politica internaţională nu se face în legătură cu apartenenţa etnică a unui ministru.

- Ce v-a determinat acum să acceptaţi funcţia de ministru? E un moment foarte important în cariera dumneavoastră ca şi politician şi v-aţi spus acum e momentul, dacă acum nu, atunci când?

- Acum a fost situaţia de aşa natură.

- Aveţi emoţii?

- Emoţii? Da, am emoţii.

- Foarte multă lume vă percepe ca modelul neamţului, sigur, care merge să facă ordine. E corectă această percepţie? E o speranţă pe care şi-o pun foarte mulţi în dumneavoastră, se vede şi în ultimele sondaje.

- Da, aşa îmi doresc să merg undeva ca să fac treabă, nu ca să stric treaba. E adevărat. Am tendinţa să rezolv problemele, nu să le încurc.

- Aţi discutat cu Crin Antonescu şi despre alte portofolii care vi s-ar fi potrivit mai bine sau v-aţi fi dorit dumneavoastră mai mult?

- Discuţia a fost clară. Aici.

- Soţia este de acord cu această schimbare în viaţa dumneavoastră?

- Nu-i chiar încântată, dar mă susţine.

- Cum v-aţi defini la acest moment?

- Destul de simplu: politician între două vârste, ceva experienţă în administraţie, interesat în rezolvarea unor probleme publice.

- Pentru acest an la ce vă gândiţi în afară de vicepremier şi ministru de Interne?

- În acest an, la nimic altceva, nu am în plan altceva.

×
Subiecte în articol: interviu klaus iohannis