x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Laszlo Borbely susţine o atitudine fermă în cazul extremismului, dar nu şi interzicerea unor organizaţii

Laszlo Borbely susţine o atitudine fermă în cazul extremismului, dar nu şi interzicerea unor organizaţii

de Agerpres    |    15 Mar 2014   •   16:54
Laszlo Borbely susţine o atitudine fermă în cazul extremismului, dar nu şi interzicerea unor organizaţii

Vicepreşedintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, a declarat sâmbătă, la Târgu Mureş, la finalul manifestării organizate cu prilejul Revoluţiei de la 1848, că susţine luarea unei atitudini ferme în cazul extremismului, însă nu este de acord cu interzicerea unor partide politice, a unor organizaţii sau intentarea de procese penale.

"Trebuie să avem o atitudine fermă faţă de oricare fel de extremism, de oriunde ar veni, dar haideţi să lăsăm să se exprime lumea - şi nu s-a întâmplat nimic, după părerea mea, care să justifice o atitudine, acum, de pornire de procese penale şi alte măsuri legislative. Asta nu înseamnă că sunt de acord cu acele evenimente care au fost luni (la Târgu Mureş, n.r.), care au încercat să perturbe acea manifestaţie paşnică. Deci soluţia mea, repet, este de a avea o atitudine, dar nu de a interzice partide politice sau organizaţii sau de a intenta procese penale. E foarte clar. Şi să avem o atitudine fermă în ce priveşte declaraţiile", a declarat Laszlo Borbely.

Acesta a spus că în ultimele zile politicienii şi presa au făcut reclamă gratuită acestor grupări extremiste şi că nu ar trebui să se acorde o importanţă prea mare unor incidente izolate, cum au fost cele de luni seara, de la Târgu Mureş.

"Haideţi să fie foarte clar, haideţi să nu acordăm o atenţie mai mare decât se cuvine şi cei din presă, din Târgu Mureş, ştiu foarte bine, pentru că au fost aici şi luni, că au fost unele incidente cu totul izolate şi nu care să fi impietat asupra liniştii târgumureşenilor. Deci haideţi să punem la locul lor, potrivit, toate aceste manifestări şi eu nu cred că putem rezolva această probleme pornind procese penale - nu cred, sincer - sau să interzicem unele organizaţii", a susţinut Borbely.

Vicepreşedintele politic al UDMR a mai spus că în multe ţări din Uniunea Europeană au fost partide care au avut o atitudine extremistă, faţă de străini, faţă de unele probleme care ţin şi de minorităţi şi au guvernat, însă nu acelaşi lucru se poate spune şi despre România.

"În România, în Parlament, nu sunt partide extremiste, slavă Domnului că în România aceste manifestări, după părerea mea, sunt izolate - şi atunci să nu ridicăm în rang aceste manifestări, care sunt cu totul izolate şi care nu trebuie sau n-ar trebui, neapărat, să ţină zile întregi atenţia presei", a afirmat Laszlo Borbely.

×
Subiecte în articol: laszlo borbely jobbik ziua maghiarilor