x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Leoreanu: Este obligatoriu ca ministrul Transporturilor să fie remaniat din cauza blocării autostrăzii Unirii

Leoreanu: Este obligatoriu ca ministrul Transporturilor să fie remaniat din cauza blocării autostrăzii Unirii

28 Oct 2018   •   12:48
Leoreanu: Este obligatoriu ca ministrul Transporturilor să fie remaniat din cauza blocării autostrăzii Unirii

Vicepreşedintele PNL Laurenţiu Leoreanu susţine că este obligatoriu ca ministrul Transporturilor, Lucian Şova, să fie remaniat din cauza blocării autostrăzii Unirii, iar înlocuitorul său trebuie să garanteze că această investiţie va deveni o prioritate. 

"Pe parcursul întregului său mandat, ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a bloca proiectul autostrăzii Iaşi - Târgu Mureş. Din acest motiv, este obligatoriu ca ministrul Lucian Şova să fie inclus pe lista remanierilor din această săptămână, iar înlocuitorul său trebuie să garanteze că autostrada Iaşi - Târgu Mureş va deveni o prioritate zero a Ministerului Transporturilor, mai ales după semnalul dat de parlamentari din toate partidele în această săptămână. La propunerea şi iniţiativa Partidului Naţional Liberal, toate partidele au votat, în Comisia de transporturi, în favoarea construcţiei autostrăzii Târgu Mureş - Iaşi", se arată într-un comunicat de presă remis duminică AGERPRES de Leoreanu. 

El a adăugat că iniţiativa legislativă pentru demararea acestui proiect a primit raport favorabil în unanimitate. 

"Potrivit iniţiativei legislative votate în Comisia de transporturi - şi al cărei iniţiator am fost, alături de mai mulţi colegi - guvernarea PSD-ALDE se angajează să pornească licitaţiile pentru studiile de fezabilitate şi proiectare la 30 de zile de la adoptarea legii, folosind bani de la bugetul de stat, fonduri europene, dar şi prin parteneriat public-privat. (...) Am aşteptări foarte scăzute în privinţa capacităţii PSD-ALDE de a numi miniştri competenţi, dar este obligatoriu ca ministrul Lucian Şova să fie înlocuit în funcţie cu cineva care înţelege că demararea construcţiei autostrăzii Iaşi - Târgu Mureş nu poate să mai fie tergiversată nici măcar o zi", a afirmat Leoreanu.

AGERPRES

×