x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Leş, despre achiziţie corvete: Procedura este suspendată pe aspecte care ţin de legalitate; aşteptăm decizia instanţei

Leş, despre achiziţie corvete: Procedura este suspendată pe aspecte care ţin de legalitate; aşteptăm decizia instanţei

11 Feb 2019   •   21:27
Leş, despre achiziţie corvete: Procedura este suspendată pe aspecte care ţin de legalitate; aşteptăm decizia instanţei
Sursa foto: gov.ro

Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, a declarat luni că, anul acesta, se poate ajunge la angajarea a până la 3,23% din PIB pentru apărare, menţionând că programul de achiziţie a corvetelor este suspendat şi se aşteaptă decizia instanţei.

"Aspectele care au dus la un procent de 1,9 - 1,2% în 2018 şi 2017 ţin doar de achiziţiile care au fost amânate, achiziţii pornite care au fost amânate pe aspecte de legalitate şi procedurile aţi văzut cum merg la noi în România. Anul acesta putem să angajăm până la 3,23% dacă toate lucrurile vor merge normal şi toate programele de achiziţie pe care le-am început le vom închide. Anul 2019 nu ar trebui să ne creeze probleme din acest punct de vedere", a afirmat Leş, după şedinţa comisiilor de specialitate care au avizat bugetul Ministerului Apărării Naţionale.

Ministrul a amintit că programul de achiziţionare a corvetelor este suspendat şi se aşteaptă decizia instanţei.

"În acest moment, este suspendată (procedura) pe aspecte care ţin de legalitate, atacarea acelei Hotărâri de Guvern care reglementează procedura - Hotărârea 48 din 2018. Vom vedea care va fi hotărârea instanţei şi vom vedea ce decizie vom lua. Pentru că dacă, de exemplu, o instanţă de judecată va anula acea Hotărâre de Guvern, vă daţi seama că toată procedura va fi afectată pentru că HG reglementează tocmai acest aspect - procedura de licitaţie. (...) Se poate decide un câştigător în funcţie de ce va spune în acea decizie", a adăugat Gabriel Leş.

El a precizat că au fost alocate prin buget sume pentru funcţionarea Institutului Cantacuzino.

"O să venim cu un comunicat zilele următoare să demonstrăm că acel institut începe să funcţioneze, o să producem acele doze de imunitate. Avem în vedere modernizarea sălilor, zonelor de lucru, achiziţii de echipamente", a explicat el.

Comisiile de apărare ale Parlamentului au avizat favorabil, luni, bugetul Ministerului Apărării Naţionale cu 17 voturi "pentru", şapte "împotrivă" şi două abţineri.

Potrivit proiectului de buget pe 2019 transmis Parlamentului de Guvern, bugetul propus pentru MApN este de 18.125.001.000 de lei, cu 6,57% mai mare faţă de cel de anul trecut.

Nu a fost adoptat niciun amendament. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Gabriel Leş