x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Lia Olguța Vasilescu îi numește pe liberali “ipocriți și mincinoși”

Lia Olguța Vasilescu îi numește pe liberali “ipocriți și mincinoși”

de Ion Alexandru    |    08 Apr 2020   •   10:15
Lia Olguța Vasilescu îi numește pe liberali “ipocriți și mincinoși”

Deputatul social-democrat Lia Olguța Vasilescu, fost ministru al Muncii în guvernul PSD, a publicat, pe contul său de socializare, un text dur la adresa PNL, susținând că numărul angajaților la stat a crescut cu 5.300 de persoane, după ce “stânga” a plecat de la guvernare.

"Cum au venit la guvernare, s-au apucat să crească numărul de posturi de directori! Ipocriți mincinoși! Numărul angajaților din sistemul de stat a crescut cu aproape 5.300 în primele trei luni de la schimbarea guvernării PSD cu un Executiv susținut de PNL”, arată fostul ministru. Vasilescu mai scrie că “media lunară, de 1.761 de posturi în plus la stat, a fost chiar superioară celei din perioada guvernării PSD, când, în doi ani și 10 luni, numărul de posturi ocupate la stat a urcat cu 45.423, o medie lunară de 1.336 de angajați în plus. Îngrijorător este, însă, faptul că, în acest timp, numărul de angajați din sistemul sanitar controlat de administrația centrală a scăzut cu 1.059”.

×