x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Liberali - Meseria lor, congresul…

Liberali - Meseria lor, congresul…

de Aniela Nine    |    08 Ian 2007   •   00:00
Liberali - Meseria lor, congresul…
Liberalii se reunesc in forul suprem pentru a cincea oara in ultimii 7 ani
De patru ori in sase ani. Adica aproape anul si Congresul. In spiritul doctrinei lor, ori de cate ori s-au confruntat cu framantari puternice in partid, liberalii au mai organizat un Congres care sa rezolve lucrurile. Ordinar sau nu. Numaratoarea nu se opreste insa aici, caci la sfarsitul acestei saptamani va avea loc un nou Congres liberal extraordinar.

O regula nescrisa a vietii politice, dar si o dovada de stabilitate a unui partid spune ca, din patru in patru ani, functiile de conducere sa fie "scoase la concurs" intr-o intrunire la nivel national. Liberalii au aplicat cu varf si indesat aceasta regula, organizand, din anul 2000 si pana in prezent, nu mai putin de patru Congrese. Cel de-al cincilea Congres este pe ultima suta de metri din punct de vedere al pregatirilor, urmand a avea loc chiar la sfarsitul acestei saptamani, la 12-13 ianuarie. Din acestea, doar doua au fost ordinare si au insemnat schimbarea presedintelui formatiunii. Rand pe rand, in vara lui 2000, in februarie 2001, in septembrie 2002 si apoi la inceputul lui 2005, delegatii liberali au fost chemati sa exprime optiunea teritoriului in problemele centrului.

EXTRAORDINAR, INTAIA OARA. Pe final de mileniu II, in vara lui 2000, liberalii s-au intrunit intr-un Congres extraordinar al carui principal obiectiv a fost, in prag de alegeri, sa valideze candidatura lui Theodor Stolojan la cea mai inalta functie din stat. In plus, pe ordinea de zi, stabilirea unei strategii electorale a partidului si aprobarea unor modificari la Statutul partidului, cele mai importante fiind reinfiintarea Delegatiei Permanente si aprobarea listelor de parlamentari de catre acest organism. In componenta Delegatiei Permanente intrau membrii Biroului Permanent Central (BPC), presedintii de filiale, presedintele si vicepresedintele Consiliului National, presedintele organizatiei de tineret si al Senatului partidului, precum si secretarul general al partidului. Lucrurile au decurs conform planului, iar Stolojan, prezentat drept omul providential, a primit sustinerea partidului in aplauzele participantilor, pe ritmul imnului "Sunt un om real!". Un succes deosebit, care i-a pregatit ascensiunea din anul urmator, a avut prim-vicepresedintele Valeriu Stoica. Acesta a primit un vot de incredere din partea delegatilor pentru a deveni seful de campanie al PNL. Nu acelasi succes l-au inregistrat insa liberalii si in alegeri.

INCEPUT ORDINAR DE MILENIU III. Cu sau fara legatura cu pierderea alegerilor, in anul urmator liberalii au facut schimbari la varful partidului. Intr-un Congres ordinar de data aceasta, in februarie 2001, sefia formatiunii a fost preluata de Valeriu Stoica de la Mircea Ionescu-Quintus. In plus, alte schimbari in privinta structurii de conducere, Biroul Permanent Central: reducerea aproape la jumatate a numarului de membri, inclusiv a numarului de vicepresedinti. Stabilitatea liberala nu a durat prea mult. In anul urmator, pe fondul zvonurilor privind plecarea lui Theodor Stolojan din fruntea Consiliului National al partidului, chiar presedintele formal al PNL, Valeriu Stoica, a lansat in dezbaterea filialelor ideea organizarii unui Congres extraordinar, Stolojan fiind "curtat" sa accepte sefia formatiunii.

TOAMNA LUI STOLOJAN. Ideea lansata de Stoica a primit sustinerea filialelor si, in consecinta, in septembrie 2002 s-a stabilit organizarea unui nou Congres extraordinar. Spiritul democratic s-a manifestat si pentru scaunul de presedinte s-au notat doua candidaturi: Theodor Stolojan si Ludovic Orban. La fel s-a manifestat si curentul dominant in partid si, dupa prezentarea programelor politice, Stolojan a obtinut, cu un avantaj numeric net, functia de presedinte al PNL. O data cu innoirea conducerii formatiunii, s-a mai innoit un pic si Statutul partidului, modificarile purtand tot semnatura lui Stolojan. Ideile de baza ale noului Statut vizau desfiintarea Consiliului National si preluarea atributiilor sale de Delegatia Reprezentantilor Nationali, infiintarea unei Delegatii permanente, care sa conduca partidul intre congrese si inlocuirea Biroului Permanent Central cu un Birou Executiv format din 11 membri, alesi de Stolojan si votati de Congres. Alegerea lui Theodor Stolojan la sefia liberalilor a marcat inceputul unei perioade de doi ani in care liberalii s-au remarcat doar in activitatea de opozitie parlamentara. Lucrurile s-au schimbat dupa alegerile parlamentare si prezidentiale din decembrie 2004, cand, o data instalat in fotoliul de la Cotroceni, Traian Basescu si-a dovedit aptitudinile de "presedinte-jucator": bazandu-se pe faptul ca nici un partid nu reusise sa obtina in alegeri peste 50% din numarul de voturi, Basescu a decis sa il desemneze premier pe copresedintele ADA, Calin Popescu Tariceanu.

PERIOADA TARICENISTA. Prestigiul dat de detinerea functiei de premier trebuia intarit si in plan intern. Ca atare, organizarea unui alt Congres, care sa consfinteasca pozitia de lider a liberalilor pentru Tariceanu, era necesara. De altfel, si termenul de patru ani de la ultimul congres ordinar trecuse, asa ca, la inceputul lui februarie 2005, PNL si-a strans delegatii la Palatul Parlamentului. Un subiect fierbinte pe ordinea de zi a intrunirii a fost si ideea fuziunii cu PD. Motiunea prezentata de Tariceanu pe aceasta tema arata disponibilitatea formatiunii liberale pentru fuziunea cu PD, dar sublinia ca "ar fi o mare greseala inceperea in graba" a acestui demers. Rezultatul numararii voturilor nu a mai constituit nici o surpriza: Calin Popescu Tariceanu devenea liderul de jure al PNL. Totodata, optiunea fuziunii ramanea deschisa "pentru perioada urmatoare". Pozitia obtinuta de Tariceanu a inceput sa se clatine insa la nici un an. Excluderile pe banda rulanta din PNL, urmate de constituirea celor eliminati in "grupul platformistilor", care fac eforturi sa se inscrie ca partid politic in prezent, au determinat contestarea pozitiei lui Tariceanu si au declansat discutiile privind oportunitatea organizarii unui nou Congres extraordinar. Comitetul Executiv al PNL, intrunit la finele lui noiembrie 2006, a decis convocarea Congresului Extraordinar al partidului la jumatatea lunii ianuarie 2007.

SI IN 2007
"In conditiile in care persista o formula de contestare din partea celor care au aderat la Platforma, Comitetul Executiv a considerat ca este necesara organizarea unui Congres. Prin urmare, Comitetul Executiv a decis sa propuna Delegatiei Permanente sa demaram procedurile pentru organizarea unui Congres extraordinar, la care vor participa toti cei care la data Congresului au statutul de membri PNL"
Calin Popescu Tariceanu
presedintele PNL

MINISTRUL UNGUREANU VA CANDIDA PENTRU UN POST DE VICEPRESEDINTE AL PNL
Delegatia Permanenta a PNL se reuneste astazi pentru a aproba modificarile statutului UI partidului, convenite la reuniunea CEx de saptamana trecuta, ultimul cuvant urmand sa-l aiba Congresul extraordinar al partidului din 12-13 ianuarie. Potrivit acestor modificari, numarul de vicepresedinti creste de la cinci la 15 si se da liber la cumul de functii. Mihai Ungureanu (foto) a declarat ieri pentru Mediafax: "Iau foarte serios in considerare depunerea candidaturii mele la postul de vicepresedinte pentru relatii externe in PNL". Ministrul Ungureanu si-ar putea depune candidatura la 8 februarie. El a mai spus ca in PNL se poarta o batalie intre cei care incearca sa distruga partidul din interior si cei care vor sa-l mentina pe linia de plutire. Postul pentru care va candida Ungureanu este dorit si de fostul ministru de Externe, Teodor Melescanu, iar acesta pare a porni cu mai multe sanse, avand in vedere ca este deja vicepresedinte PNL.
×