x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Liberalii caută strategia pentru Capitală

Liberalii caută strategia pentru Capitală

de Andreea Dumitrache    |    22 Mar 2016   •   19:30
Liberalii caută strategia pentru Capitală
Sursa foto: GIL PIETRAR / AGERPRES FOTO

Candidatura senatorului PSD, Gabriela Firea, pentru Primăria Capitalei le-a dat planurile peste cap liberalilor. În acest moment, PNL caută o strategie nouă prin care să-i atace pe social-democraţi. Cum la sectorul 6 nu au încă un candidat, surse din PNL spun că o variantă ar fi ca în luptă să intre fostul purtător de cuvânt al lui Traian Băsescu, Adriana Săftoiu.

Potrivit aceloraşi surse, Adriana Săftoiu nu a dat, încă, nici un răspuns. Mai mult, unii liberali spun că deputatul Andreea Paul şi-a exprimat dorinţa de a candida la primăria sectorului 6, dacă Adriana Săftoiu refuză propunerea. Tot mai multe voci din PNL spun că cei doi co-preşedinţi, Vasile Blaga şi Alina Gorghiu, vor o femeie candidat ca să mai echilibreze meciul cu PSD. Însă nici în şedinţa biroului permanent de ieri nu s-a luat nicio decizie legată de sectorul 6, asta chiar dacă preşedintele PNL Bucureşti, Cătălin Predoiu, a anunţat că e gata sondajul, o analiză cantitativă de anvergură care să le dea exact profilul câştigătorului. Actualul primar al sectorului 6 şi preşedinte de organizaţie, Rareş Mănescu îl susţine, însă, pe deputatul Răzvan Mironescu. Pe acesta, însă, co-preşedintele Vasile Blaga îl acuză de blat cu senatorul Gabriel Mutu, candidatul PSD pentru sectorul 6. Cel mai probabil, săptămâna viitoare se va tranşa şi această problemă.

Co-preşedintele PNL, Alina Gorghiu, a anunţat că ar face alianţă cu partidul M10 al Monicăi Macovei sau cu Uniunea Slavaţi Bucureştiul condusă de Nicuşor Dan, dar a exclus orice fel de apropiere de partidul lui Traian Băsescu. Totuşi, fostul colaborator al lui Băsescu, Cătălin Predoiu, a vorbit inclusiv de o alianţă cu PMP. “Nu am exclus pe nimeni în demersul pe care mi l-am asumat din punct de vedere personal, ceea ce mă interesează este să maximizez şansele bucureştenilor de a avea un alt primar şi o altă administraţie decât PSD'', a explicat preşedintele PNL Bucureşti, Cătălin Predoiu, în urmă cu câteva zile. Deocamdată, însă, liberalii n-au bătut în cuie politica de alianţe. Totuşi, la finalul şedinţei de ieri a birou politic, liberalii vechi şi noi şi-au făcut timp şi i-au cântat la mulţi ani seniorului Mircea Ionescu Quintus, care a împlinit 99 de ani.

Se bat pe Nicuşor Dan

Până să-şi găsească strategia pentru Bucureşti în confruntarea cu PSD-iştii, liberalii încearcă să rupă din voturile lui Nicuşor Dan. Aşa că, peste tot pe unde au ocazia, liberalii lui Ludovic Orban le cer alegătorilor să nu-şi irosească votul pe Nicuşor Dan, pentru că, spun ei, ar fi un vot pierdut. De cealaltă parte, candidatul PSD la Primăria Generală, Gabriela Firea, a anunţat că l-ar vrea ca viceprimar pe Nicuşor Dan în cazul în care va ajunge primarul Capitalei, semn că marile partide se tem de electoratul USB.

 

"Analiza sociologică este gata. Ne-a mai rămas să validăm doi candidaţi pentru funcţiile de primari. Aşteptăm colegii de la sectorul 6 să vină cu propuneri, pe urmă Consiliul Executiv pe Bucureşti şi Comisia de unificare"

Vasile Blaga, copreşedinte PNL

×