x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Liberalii se întrec în oferte pentru George Soros

Liberalii se întrec în oferte pentru George Soros

de Sînziana Duţă    |    07 Apr 2017   •   13:45
Liberalii se întrec în oferte pentru George Soros

Primarul Aradului, liberalul Gheorghe Falcă, i-a propus rectorului Universităţii Central-Europene, înfi­inţată de miliardarul american George Soros la Budapes­ta, să mute instituţia de învăţământ în România, din cauza presiunilor la care este supusă de Guvernul Viktor Orban. Finul lui Băsescu s-a oferit să găzduiască CEU la Arad şi s-a arătat îngrijorat faţă de „încercările dificile prin care trece în aceste zile” universitatea. Mai mult, Falcă susţine că regretă că în tinereţe nu a avut şansa de a studia cu o bursă oferită de fundațiile lui Soros. 

Universitatea Central-Euro­peană din Budapesta riscă să se închidă din cauza condițiilor pe care Guvernul maghiar vrea să le impună universităților străine, însă edilul Gheorghe Falcă a anunţat că în urma discuțiilor avute cu oficialii din Primăria Arad s-a luat decizia de a pune la dispoziția CEU două clădiri pentru relocare. Falcă a precizat că municipalitatea a găsit o clădire de 4.000 metri pătrați care ar putea fi folosită pentru procesul educativ și o a doua clădire de 2.000 metri pătrați care include spații pentru servit masa și ar putea fi folosită ca un cămin studențesc cu 75 de camere. Totodată, în momentul în va intra în circuitul civil, CEU ar urma să primească spații și în Cetatea Aradului. Guvernul condus de Viktor Orban a propus săptămâna trecută un proiect de lege prin care intenţionează să reglementeaze universităţile străine din ţară. Una dintre condiţii este ca instituţiile de învăţământ să aibă un campus în statul de origine, în cazul CEU la New York, iar o alta este să existe un acord bilateral de susţinere între Ungaria şi Statele Unite. Proiectul a generat proteste de amploare la Budapesta. 


Bolojan ar vrea la Oradea 
„Oraşul nostru face parte din aceeaşi cultură central-eu­ropeană, credem în aceleaşi valori care au făcut ca această universitate să aibă motivaţia de a educa generaţii întregi. Mulţi români, chiar şi arădeni, au studiat aici, de aceea am convenit să trimitem această ofertă din partea unui oraşcu acces foarte bun, având autostradă, cale ferată pan-europeană şi aero­port internaţional”, a explicat liberalul Gheorghe Falcă. Un alt liberal de seamă, primarul din Oradea, Ilie Bolojan, ar fi și el dispus să îi facă o ofertă miliardarul american George Soros. „Cred că ar fi o idee bună să facem o ofertă acestei universităţi de prestigiu pentru a funcţiona în viitor la Oradea. Am câştiga un centru de excelenţă cu deschidere internaţională pentru oraşul nostru şi am dovedi încă o dată vocaţia central-europeană a oraşului Oradea”, a scris Bolojan pe Facebook. 


Cine s-a opus înfiinţării acestui centru în orașul de pe Bega 
Pe de altă parte, sociologul Alin Teodorescu, primul preşe­dinte al Fundaţiei Soros în România, și-a arătat susținerea față de CEU, povestind că în 1990 i-a vorbit lui George Soros despre proiectul unei universi­tăți internaționale cu sediul la Timișoara. „Am făcut o cerere către prim-ministrul Petre Roman să ne sprijine în acțiunea noastră, explicând că Timișoara este locul unde a început Revo­luția română și este un spațiu multicultural în care românii, ungurii, sârbii, evreii, germanii trăiesc în bună pace. Dl Petre Roman a trimis scrisoarea la dl Mihai Drăgănescu, academician, profesor universitar și vice-prim-ministru, care ne-a explicat în detaliu cum o universitate internațională la Timișoara ar fi afectat identitatea națională. Să nu uităm de unde am pornit…”, a povestit Teodorescu, devenit în 2004 deputat PSD. 

×
Subiecte în articol: george soros