x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Liberalii se roagă de Băsescu şi Monica Macovei

Liberalii se roagă de Băsescu şi Monica Macovei

de Marius Gîrlașiu    |    07 Mar 2016   •   22:14
Liberalii se roagă de Băsescu şi Monica Macovei
Sursa foto: Adrian Manolache

Liberalii vor să-şi unească foţele cu Traian Băsescu, Monica Macovei şi Nicuşor Dan “pentru a scăpa Bucureştiul de blestemul unei administraţii PSD corupte”, a anunţat liderul PNL Bucureşti, Cătălin Predoiu. Dacă Nicuşor Dan le-a dat cu flit, o alianţă cu Mişcarea Populară ar fi o adevărată surpriză, mai ales că Alina Gorghiu asigura recent că “PNL este incompatibil cu Băsescu”.

După ce au făcut rocada între Cristian Buşoi şi Ludovic Orban, liberalii ar da orice să pună mâna pe Primăria Capitalei. Liderul PNL Bucureşti, Cătălin Predoiu, a dezvăluit că în partid există discuţii pentru o eventuală alianţă anti-PSD la alegerile locale. ”Lansez o chemare către toate forţele de centru dreapta. În chem la o masă rotundă să ne unim forţele, pentru că nu vreau să lăsăm Bucureştiul pe mâna PSD. Vreau măcar să discutăm, fără fiţe, fără pretenţii, Nicuşor Dan, doamna Macovei, o să stau de vorbă şi cu domnul Băsescu”, a surprins “premierul din umbră” al PNL. Ideea unei înfrăţiri cu partidul lui Băsescu e una nouă printre liberali, mai ales că, nu mai departe de luna ianuarie, Alina Gorghiu dădea asigurări că “PNL este incompatibil cu Băsescu. PNL crede în democraţie şi principii, Băsescu crede în propria persoană şi atât”. Săptămâna trecută, Gorghiu a fost prima care a anunţat intenţia liberalilor de a negocia cu Monică Macovei şi cu Nicuşor Dan. Liderul USB le-a trântit uşa în nas, chiar dacă liberalii i-ar fi oferit o primărie de sector în schimbul susţinerii pentru Orban. “De zece ani ne luptăm pentru un mod diferit de a face administraţie publică în Bucureşti, nu pentru funcţii. Poate fi Ludovic Orban garanţia unei schimbări reale a modului de a face politică? Nu cred!”, a reacţionat Nicuşor Dan. “Noi excludem o alianţă cu PNL pentru Primăria Capitalei”, a explicat şi Macovei.


Ironii pentru Nicuşor Dan

“Noi ne luptăm de zece ani pentru un alt mod de a face politică, diferit de cel pe care l-a făcut toată lumea, inclusiv PNL, până acum”, a explicat, săptămâna trecută, Nicuşor Dan. “Vreau să văd şi eu cum crede Nicuşor Dan că poate să câştige Primăria generală când are cât are în sondaje”, l-a ironizat Predoiu. În 2012, Dan a candidat ca independent la Primăria Capitalei şi a obţinut aproape 9% din voturile bucureştenilor.

×