x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Liderii PSD se întâlnesc într-o sedinţă urgentă: Social-democrații pregătesc un plan anti-Orban

Liderii PSD se întâlnesc într-o sedinţă urgentă: Social-democrații pregătesc un plan anti-Orban

21 Oct 2019   •   16:53
Liderii PSD se întâlnesc într-o sedinţă urgentă: Social-democrații pregătesc un plan anti-Orban
Sursa foto: Lucian Alecu

Şedinţă de urgenţă a liderilor PSD cu Viorica Dăncilă. Social-democraţii se regrupează şi stabilesc noul plan de bătaie pentru a bloca guvernul Orban. 

Viorica Dăncilă a susținut că președintele Iohannis merită suspendat și s-a gândit la acest lucru, potrivit Antena3

”Vom încerca să creem noi o majoritate. Momentan, noi suntem în opoziție și lăsăm pe cei care au dărâmat acest guvern să vină cu o soluție. Nu vreau să spun care e primaa obțiune. Cred că cel care trebuie să regleze această situație este președintele Iohannis, care e de fapt și autorul a ceea ce s-a petrecut. Știm foarte bine că președintele  a cerut demiterea guvernului, s-a implicat în acest demers și s-a comportat ca un președinte de facto al PNL.

Eu am spus că președintele ar merita suspendat și merită suspendat. Mă gândesc la suspendarea președintelui, dar din punct de vedere legislativ nu pot face acest lucru cu șase luni înainte de...credeți-mă că dacă un om ar merita suspendat, candidatul Iohannis ar fi acela. Nu ar fi o strategie de campanie, ar fi un act de normalitate. Eu spun un lucru. Iohannis merită suspendat”, a zis Dăncilă.

 

×
Subiecte în articol: viorica dancila