x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Lansarea candidaţilor USL. "Băsescu este ultimul comunist al Europei, ultimul securist al Europei, nu trebuie să-l schimbăm doar pe el, dar şi sistemul pe care s-a sprijinit"

Lansarea candidaţilor USL. "Băsescu este ultimul comunist al Europei, ultimul securist al Europei, nu trebuie să-l schimbăm doar pe el, dar şi sistemul pe care s-a sprijinit"

17 Oct 2012   •   18:53
Lansarea candidaţilor USL. "Băsescu este ultimul comunist al Europei, ultimul securist al Europei, nu trebuie să-l schimbăm doar pe el, dar şi sistemul pe care s-a sprijinit"
Sursa foto: Karina Knapek / Intact Images
Crin Antonescu: Sunteți mai mulți ca niciodată, sunteți mai hotărâți ca niciodată, suntem mai uniți ca niciodată. S-a zis că încercăm să facem din această întâlnire o demonstrație de forță. Prietenul meu, Daniel Constantin, zicea că nu facem asta. Eu cu drag îl contrazic. Da, facem o demonstrație de forță. Cine vrea să conducă o țară ca România trebuie să fie puternic, iar noi demonstrăm că suntem puternici.

Vrem să facem o demonstrație de forță care nu intimidează pe nimeni, dar încurajează pe toți românii. Da, USL e suficient de puternică pentru a conduce România spre bine.

S-a zis că PDL este la Palatul Parlamentului cu Europa și USL la Arena Națională cu poporul. Este adevărată doar a doua parte. Prima parte nu e adevărată. La Palatul Parlamentului, la ceremonia de despărțire de Traian Băsescu și PD, au fost prezenți câțiva dintre cei mai importanți lideri ai Europei. Dar niciodată Europa nu va fi doar a unor demnitari de moment sau a unei singure familii politice.

Popularii europeni sunt astăzi la Palatul Cotroceni cu președintele lor, noi suntem astăzi aici cu poporul nostru, fără președinte. Dar suntem cu puterea noastră, cu milioanele de români care sunt alături de noi, de aspirațiile noastre, de planul nostru pentru următorii ani. Avem un proiect pentru România și avem puterea de a-l îndeplini. Nu există niciun fel de îndoială că USL este cea mai puternică forță politică din istoria României. Ea este atât de puternică pentru că România are nevoie de noi toți, împreună. Este puternică pentru că nu are de câștigat niște alegeri, ci de reconstruit o țară.

Avem nevoie de forță, de hotărâre și de unitate. România are drept de vot în Europa, nu doar dreptul de a asculta. Noi, cei care conducem și vom conduce România în numele poporului român vom fi partenerii și nu slugile instituțiilor europene. Noi vom fi prietenii și colegii europenilor. Nu vreau să existe un singur român care să creadă că România a primit ceva de pomană. România are de învățat de la multe națiuni europene, dar să nu uităm că românii sunt mult mai prost plătiți decât muncesc în țara lor, că milioanele de români care muncesc în străinătate o fac cinstit, că firme mari străine au făcut profit pe piața românească. Putem sta cu fruntea sus în fața oricăror parteneri, nu suntem slugi.

Avem nevoie de conducători curajoși care să creadă asta, care să o știe. Europa nu e o ficțiune. În Europa n-ai ce căuta ca Băsescu, fără popor. Europa nu există fără popoare.

S-a vorbit de federalizarea României. România a fost și va fi mereu un exemplu în privința tratării minorităților, dar România a fost și va fi mereu un stat național unitar.


Victor Ponta:
Bună seara stimați colegi! Aș vrea ca fiecare dintre dumneavoastră să fiți puțin în locul meu, nu neapărat de premier, ci de co-președinte al USL, de președinte al PSD, de om care este mândru că vă este coleg și care vrea să găsească o soluție să vă salute pe toți. Și pe cei din spatele meu și pe cei din stânga mea... Crin ar fi început, desigur, cu dreapta... Să vă spun că acum, în acest moment, am uitat tot ce a fost greu, toate supărările, toate dezamăgirile și vă spun că abia aștept 9 decembrie să-i batem din nou pe PDL și pe Traian Băsescu.

Stimați prieteni, datoria mea, în această seară, este să vă spun, dumneavoastră celor care ne privesc, care așteaptă răspunsuri de la USL, ce avem de făcut în următorii ani, de ce vrem să câștigăm alegerile și ce vom face cu puterea pe care românii ne-o vor da pe 9 decembrie.

Vreau să îi salut în mod deosebit pe toți cei 7,5 milioane de români care au votat la Referendum ca să scape de Băsescu. Cei din stânga mea îmi amintesc, înainte de a intra în discursul de premier, să spun totuși ceea ce gândesc. Cred că cel mai bine va fi când vom striga cu toții: Jos Băsescu. Aș vrea, cu permisiunea dumneavoastră, să spun că în această seară mă adresez și celorlalți români care n-au votat și probabil nu vor mai vota, nemaiavând speranțe.

Tuturor românilor, celor care votează PDL, PPDD, UDMR le spun că am o datorie față de ei și mă gândesc la noi toți ca la români. Îi salut cu tot respectul pe toți românii, indiferent de opțiunile politice.

Le spun bun venit, primilor miniștri, oficialilor europeni care sunt astăzi prezenți la București, în altă clădire. Niciodată o țară nu este umilită, decât dacă există cozi de topor aici în țară. Niciodată o țară nu este umilită decât dacă există aici oameni care o vorbesc de rău.

Vă mai spun că suntem cetățeni europeni, nu de mâna a doua. Fiți convinși că ne vor respecta și trata cu respect dacă noi înșine credem lucrul acesta despre noi.

Anul 2012 este nu doar anul victoriei. Dar este anul marii schimbări. Anul în care trebuie să mergem înainte, nu să ne întoarcem la ce a fost rău. Este anul în care trebuie să facem dreptate până la capăt. Este extrem de important să mergeți să le spuneți celor 7,5 milioane de români care au votat ”da” la referendum, dar și celorlalți care au votat ”nu” sau n-au votat, că este anul în care trebuie să ducem schimbarea până la capăt.

În ianuarie, o mână de români, aici în București și în multe alte orașe ale țării a avut curajul să spună: ”ajunge”. Au ieșit pe străzi și au reușit să-l schimbe pe Emil Boc. Noi, USL, am reușit să-l schimbăm pe Răzvan Ungureanu. Pe 9 decembrie trebuie să mergem mai departe cu schimbarea. Trebuie să facem ca aceste victorii de anul acesta să nu fie efemere. Spuneți-le oamenilor cât de important este ca pe 9 decembrie să mergem mai departe, să nu ne întoarcem la vremurile lui Băsescu și PDL.

Am promis să scăpăm de Băsescu și de Boc și ne ținem de cuvânt. Am promis că vom ajuta toți oamenii din această țară care trăiesc din munca grea, din agricultiră. Cei care au fost loviți în acest an de secetă, dar și de lipsa de sprijin a fostului guvern.

Pe 9 decembrie nu le dați imunitate celor care și-au bătut joc de voi. Merită să plătească pentru ce-au făcut, merită să răspundă în fața românilor pentru tot răul pe care l-au făcut. Nu trebuie să fie în Parlament, ci în fața Justiției.

Traian Băsescu este ultimul comunist al Europei, ultimul securist al Europei, nu trebuie să-l schimbăm doar pe el, dar și sistemul pe care s-a sprijinit. Vom solicita modificarea Constituției pentru a stabili un rol clar pentru președinte, să nu mai poată folosi pârghii de tipul unui cvorum aberant.


Daniel Constantin (PC):
Sunteți astăzi în fața noastră mai mulți ca niciodată. Suntem astăzi în USL mai mulți ca niciodată. Dar și mai important este că azi, la un an și jumătate de când s-a înființat, după cinci luni de guvernare, suntem mai uniți ca niciodată.

USL și-a atins până acum mai multe obiective. Azi suntem în fața celei mai importante campanii electorale din ultimii 22 de ani. Azi putem începe să curățăm țara de tot răul pe care l-a făcut guvernarea PDL. Suntem mai aproape de o victorie pentru România. Suntem aproape de o revenire la decență și normalitate. O revenire la ceea ce înseamnă de fapt UE. Înțelegere, nu suspiciune. Colaborare, nu conflict. Transparență, nu decizii luate în spatele ușilor închise. Respect pentru instituțiile statului, nu a le spune de la televizor ce este de făcut.

Am dovedit forța pe care o avem în ziua Referendumului, când milioane de români au strigat alături de USL: ”Jos Băsescu”. Eu cred că trebuie să le arătăm partenerilor externi că suntem o forță, că suntem demni, nu să ne rugăm de ei pentru a ne menține la putere. USL are o mare obligație față de români, să le redea speranța. Ziua de azi marchează intrarea în linie dreaptă pentru cea mai dură campanie electorală pe care am avut-o în România. PDL va face ceea ce știe mai bine, să arunce cu noroi, să facă campanie murdară. Haideți împreună la vot, pe 9 decembrie, să aruncăm la groapa de gunoi a istoriei ceea ce a însemnat regimul Traian Băsescu.

Liviu Dragnea
: Am trecut printr-o Revoluție, prin numeroase sacrificii după Revoluție. Sunt 8 ani de când România face parte din NATO și s-a achitat de toate îndatoririle. Sunt 5 ani de când suntem membri deplini în UE.

A venit vremea ca românii să-și înfăptuiască propria voință în țara lor, cu forțele lor și cu votul lor. Este timpul să stăm cu fruntea sus în fața partenerilor noștri europeni. Românii trebuie să-și decidă singuri viitorul. Cei de la PDL își caută salvarea în afara țării. Le spunem însă că puterea este aici, în România și nu trebuie să se bazeze pe intervenții străine.

Să spunem românilor că votul lor nu reprezintă doar o coală de hârtie pe care se pune o ștampilă. Fiecare vot este o parte din voința suverană a alegătorilor. Este timpul să arătăm că România este puternică. Astăzi suntem aici 80.000 de români.

Cei care suntem azi, aici, însemnăm 1% din cei care i-au spus ”Da” președintelui la Referendum, adică da, să plece! 100 de stadioane pline ca acesta au spus președintelui să plece. Vă întreb, în fața întregii națiuni, ați fost la Referendum? Ați votat ”Da” la Referendum? Vă temeți că ați votat da? Nici eu! Veniți la votul din decembrie? Veți vota USL pe 9 decembrie? Așa trebuie, este unica soliție.

×